Noul rating este cu trei trepte peste nivelul junk, nerecomandat investiţiilor, şi cu numai o treaptă peste cel al Spaniei, transmite Bloomberg.
„Incertitudinile politice sporite şi lipsa unei susţineri pentru noi măsuri de reformă structurale reprezintă un nou şoc pentru economia reală, aflată în recesiune profundă”, se arată într-un comunicat al Fitch, care subliniază faptul că recesiunea din Italia este una dintre cele mai profunde din Europa.
Premierul în exerciţiu Mario Monti a contribuit la calmarea crizei datoriilor din Europa prin reducerea deficitului bugetar al Italiei şi aplicarea de reforme menite să echilibreze finanţele ţării. Sub conducerea lui Monti, randamentul obligaţiunilor italiene pe termen de 10 ani a scăzut cu aproape 50%, de la un nivel record de 7,5% atins în noiembrie 2011.
Plecarea lui Monti şi Parlamentul fragmentat rezultat în urma alegerilor au alimentat temerile că Italia va reaprinde criza datoriilor în Europa.
Ministrul italian de Finanţe, Vittorio Grilli, a declarat duminică, la o conferinţă din Cernobbio, Italia, că retrogradarea decisă de Fitch nu este suprinzătoare, fiind bazată pe o combinaţie de incertitudini politice şi economice.