Citeşte şi Ce au făcut băncile elene din România în 2008
Măsurile de austeritate la care au fost nevoite să recurgă autorităţile de la Atena vor eroda profitabilitatea băncilor, provocând o instabilitate financiară care se va propaga în alte regiuni ale Balcanilor, consideră analiştii Fitch şi Capital Economics. Băncile elene, printre care National Bank of Greece şi Alpha Bank, deţin aproape o treime din instituţiile de credit bulgare, subliniază aceştia.
„Cel mai probabil canal de contagiune dinspre Grecia spre Europa de Sud-Est este reprezentat de subsidiarele băncilor elene. Orice presiune de finanţare sau lichiditate la nivelul grupului părinte ar putea afecta comportamentul subsidiarelor”, a declarat Mark Young, şeful diviziei Fitch pentru instituţiile de credit din economiile emergente.
Criza datoriilor din Grecia a avut efecte negative asupra băncilor locale. Astfel, Fitch a retrogradat ratingurile a patru creditori eleni, după înrăutăţirea calificativului suveran al Greciei. În plus, Standard & Poor’s şi Moody’s Investors Service au indicat că ar putea lua decizii asemănătoare.
Reducerea ratingurilor înseamnă că băncile mamă pot face economii pentru piaţa de origine, însă nu vor reuşi să rezolve problemele legate de datoriile subsidiarelor.
„Estimăm că vor apărea mai târziu în acest an presiuni legate de finanţarea subsidiarelor. Chiar dacă grupurile elene ţin deschise fluxurile de capital pe termen scurt, riscul major este că recesiunea le-ar putea forţa să-şi reducă expunerea în Europa emergentă”, a afirmat analistul Capital Economics Neil Shearing.
Dificultăţile băncilor elene s-ar putea accentua, în condiţiile în care Banca Centrală Europeană se pregăteşte să retragă măsurile extraordinare prin care a sprijinit cu lichidităţi piaţa interbancară în timpul crizei financiare.
O eventuală înrăutăţire a situaţiei economice din Grecia va afecta direct Bulgaria, având în vedere că circa 10% din exporturile bulgare se îndreaptă spre piaţa grecească.
Ministerul bulgar de Finanţe a anunţat săptămâna trecută că a renunţat la contractul cu Fitch Ratings în februarie.