În primele ore ale zilei de 24 februarie, când rachetele rusești care au început să lovească Ucraina au declanșat cea mai mare invazie militară asupra unui stat european de la cel de-al Doilea Război Mondial încoace, Artur, precum și milioane de alți ucraineni, au pus mâna pe telefon ca să-și contacteze familia, scrie The Guardian.
Dar, în timp ce alți tineri ucraineni își făceau griji pentru siguranța părinților lor, Artur, în vârstă de 27 de ani, avea un mesaj diferit pentru tatăl său, Oleg, colonel al forțelor separatiste proruse din estul Ucrainei.
Fiul: „Nenorociților!”
Tatăl: „Nu pune mâna pe armă. Kievul va cădea imediat.”
Artur nu a urmat sfatul tatălui său și s-a oferit ca voluntar, luând parte la misiunea de apărare a capitalei Ucrainei, încheiată cu succes atunci când forțele ruse s-au retras din regiunea Kievului în luna aprilie.
La scurt timp după aceea, Artur s-a înrolat în armata regulată a Ucrainei și a luat parte la recenta contraofensivă desfășurată în nordul și estul țării. În fotografiile postate pe Instagram, Artur poate fi văzut când intră orașele Izium și Liman, două orașe cu importanță strategică eliberate de Ucraina în ultima lună. În tot acest timp, Artur a rămas în legătură cu tatăl său aflat în regiunea Donețk ocupată de ruși.
„Suntem practic în părți opuse ale liniei frontului, Dar numai unul dintre noi luptă pentru o cauză dreaptă”, i-a transmis Artur tatălui său printr-un apel video din regiunea Transcarpația din vestul Ucrainei, acolo unde se recupera după luni de zile de lupte intense.
Invazia rusească în Ucraina a despărțit mii de familii. Cele două țări au o istorie complexă și interconectată, iar mulți ucraineni au rude de partea cealaltă a graniței. La scurt timp după declanșarea războiului, unele dintre rudele ucrainenilor care trăiau în Rusia refuzau să creadă că armata lui Putin începuse să bombardeze civilii din orașele ucrainene.
„Tatăl meu s-a alăturat inamicului”
Puține povești ilustrează mai bine destrămarea unei familii din cauza războiului într-un mod mai dramatic decât cea a lui Artur, prima poveste a unui soldat ucrainean al cărui tată luptă pentru Rusia făcută publică până acum, potrivit The Guardian.
Artur s-a născut într-o familie de militari din Borispil, un oraș din apropiere de Kiev. Tatăl său, Oleg, provine din regiunea Donețk și a servit în armata ucraineană timp de un deceniu până în 2011. După ce a părinții lui au divorțat, Oleg s-a mutat în Rusia pentru a-și căuta de muncă, potrivit lui Artur. Neavând destui bani, Oleg s-a alăturat separatiștilor proruși din Donețk în 2016, la doi ani după ce Moscova a anexat Crimeea și Putin și-a trimis trupele pentru a-i ajuta pe separatiști.
„Am fost șocat când mi-a spus că se alătură miliției din Donețk”, și-a amintit Artur. „Pentru mine, ca și pentru mulți alți ucraineni, acest război a început în 2014, iar asta însemna că [tatăl meu] s-a alăturat inamicului”. Artur a spus că a observat cum tatăl lui a adoptat o poziție tot mai prorusă chiar și înainte de a li se alătura separatiștilor. „Propaganda rusă începuse să pună stăpânire pe el. Am crezut că nu o să cedeze în fața ei, că va fi mai deștept de atât. Dar m-am înșelat.”
„Am realizat că nu mai avea nicio speranță. Propaganda a pus stăpânire pe el”
Cei doi au rămas totuși în contact. Artur a studiat ingineria și și-a urmat visul de a urma o carieră în industria filmului în Kiev. Dar pe cât tensiunile dintre Rusia și Ucraina creșteau mai mult în perioada premergătoare invaziei din februarie 2022, pe atât Artur se distanța mai mult de tatăl său.
În prima parte a lunii martie, după ce majoritatea trupelor ruse a fost respinsă din zona Kievului, Artur i-a trimis un scurt mesaj video tatălui său, luând în derâdere avertizarea sa în legătură cu capitularea capitalei.
Artur: „Mă plimb pe aici, dar nu văd niciun rus. Se pare că au dispărut. Poți te rog să mă sfătuiești, nu înțeleg unde sunt?”
Oleg i-a răspuns argumentând că soarta „operațiunii” Rusiei în Ucraina se va schimba în curând și l-a rugat din nou pe fiul său să renunțe la arme. „În acel moment, am văzut deja că speranța lui pentru o victorie a Rusiei se clătina. Începea să devină tot mai disperat pe măsură ce Ucraina câștiga mai mult teritoriu.”
Cei doi au vorbit din nou după ce au apărut dovezi cu crimele de război comise de soldații ruși în orașul Bucha. Oleg a spus că imaginile erau „false”, copiind astfel mesajul televiziunii din Rusia care spunea că fotografiile cu civili morți ar fi fost trucate și că aceștia ar fi fost defapt omorâți de trupele ucrainene. „I-am spus că am fost la Bucha personal, că am văzut totul cu ochii mei”, a povestit Artur. „Dar am realizat că nu mai avea nicio speranță. Nu am mai încercat să îl conving de ceva. Este o risipă de energie.”
„Nu cred că aș putea să îl împușc. Cine ar putea să își omoare propriul tată?”
Una din ultimele dăți când cei doi și-au vorbit a fost atunci când unitatea lui Artur a ajutat la eliberarea orașului Izium la începutul contraofensivei fulgerătoare a Ucrainei din nord-estul țării.
Tatăl: „Bucură-te cât mai poți.”
Fiul: „Voi sunteți ca personajele negative din filmele horror. Când răul este învins, mereu promite că se va întoarce.”
O liniște apăsătoare l-a cuprins pe Artur atunci când a fost întrebat ce ar face dacă s-ar întâlni cu tatăl său pe câmpul de luptă. „Nu cred că aș putea să îl împușc sau că el ar putea să mă împuște pe mine. Cine ar putea să își omoare propriul tată?” a spus Artur, adăugând că, pentru moment, această situație este improbabilă deoarece tatăl său este staționat într-o bază militară din Donețk.
Într-un mesaj recent pentru Artur, tatăl său i-a transmis:
Tatăl: „Tu ești în continuare fiul meu. Vreau ce e mai bun pentru tine. Ca tu să fii fericit și sănătos.”
„Dar tot cred că ar trebui să fie pedepsit pentru tot ce a făcut”, a spus Artur. „Aș vrea să îl văd cum e martor la victoria noastră și cum lumea lui se prăbușește.” În ciuda celor întâmplate, Artur a spus că a lucrat din greu ca să nu lase furia și ura să îl copleșească. „Tatăl meu ne-a trădat familia și ne-a trădat țara. Dar eu lupt din iubire pentru țara mea.”
„Ura oarbă m-ar mânca de viu și m-aș epuiza înainte ca aceste război să se încheie”, a spus Artur, adăugând că după ce războiul se va termina ar vrea să se întoarcă la producția de filme și să îi ajute pe soldați să treacă peste tulburările de stres posttraumatic.
„Am vrut să transmit mesajul că nu ești responsabil pentru alegerile familiei tale”, a spus Artur. „Dacă tatăl tău este un criminal, asta nu te face mai puțin patriot.” Unitatea sa militară cunoaște istoricul familiei sale, potrivit lui Artur, dar nu i-a pus niciodată la îndoială loialitatea. „Ei știu că sunt loial 100% Ucrainei.”