„Pe criterii economice, sunt convins că Anvers are o situaţie mai bună decât alte fabrici din Germania”, a declarat Peeters, după o reuniune cu vicepreşedintele Comisiei Europene, Günter Verheugen.
Peeters se teme că uzina din Anvers va fi sacrificată de noul proprietar al Opel, grupul canadian Magna, şi are suspiciuni că ajutorul de 4,5 miliarde euro promis de Berlin companiei Magna a avut drept condiţie păstrarea tuturor fabricilor din Germania, o atitudine ce încalcă regulile europene în materie de ajutoare de stat.
„Dosarul ajutoarelor germane acordate către Magna nu a ajuns încă la Comisia Europeană, care nu deţine în prezent un raport referitor la o comparaţie calitativă a fabricilor Opel, în care uzina din Anvers ar fi cotată mai bine decât unele fabrici germane”, a adăugat Peeters.
Belgia a reproşat duminică Germaniei atitudinea pe care a avut-o în chestiunea Opel şi s-a aliat cu Spania şi Ungaria, alte două ţări ameninţate de disponibilizări în masă, pentru a găsi moduri de a contracara decizia Berlinului la nivel european.
Ministrul belgian de externe, Yves Leterme, a protestat duminică seara, după ce Germania nu a invitat ţara sa să participe la o reuniune ce va avea loc marţi, în cadrul căreia se vor discuta garanţiile publice pe care ţările implicate vor trebui să le acorde companiei Opel, în urma preluării de către furnizorul canadian de piese auto Magna.
„Mi-am exprimat protestul colegului meu german şi am cerut respectarea strictă a regulilor europene”, a declarat Leterme pentru agenţia Belga, în urma unei întruniri cu secretarul german pentru economie şi tehnologie, Bernd Pfaffenbach.
„Vrem să obţinem informaţiile necesare”, a cerut Leterme, în contextul în care uzina Opel de la Anvers, ameninţată cu închiderea totală, are 2.600 de salariaţi.
Leterme a profitat de un dineu informal la Bruxelles între miniştrii comerţului din Uniunea Europeană pentru a se întâlni cu delegaţii din Spania şi Ungaria, pentru a le solicita informaţii în legătură cu dosarul Opel.
„Aceştia sunt de acord pentru urmărirea dosarului îndeaproape”, a declarat şeful diplomaţiei belgiene, după întâlnirea cu secretarul de stat pentru comerţ din Spania, Sylvia Iranzo Gutierrez, şi cu secretarul de stat pentru competitivitate din Ungaria, Zoltan Mester.
Berlinul a reacţionat, luni, la declaraţiile oficialilor belgieni, precizând că Belgia este invitată la reuniunea de marţi legată de soarta Opel.
„Belgia a fost invitată încă de la început, ca şi guvernul regional din Flandra, implicată în mod deosebit, şi reprezentanţi ai ambasadei” Belgiei la Berlin, a spus un purtător de cuvânt al ministerului german al economiei.