Când spui „Brand Minds”, spui inovație, profesionalism și o adevărată orchestră de minți creative din lumea afacerilor, toate reunite sub un singur acoperiș.
Dar ce nu mulți știu este că în spatele acestui mega-succes se află o figură bine cunoscută generației care a dansat pe hiturile „Activ” în anii ’90, Flaviu Cicirean. Cunoscut atunci drept Avi, ”motorul” din spatele uneia dintre cele mai populare trupe electro /dance ale perioadei.
Luna trecută s-a punctat o nouă ediție a summitului Brand Minds (Sala Palatului), iar mulți din lumea anteprenoriatului din România își rezervă bilete la ediția de anul viitor. Bilete deloc ieftine la evenimentul care promite, ca de obicei, o experiență unică, cu speakeri de renume mondial.
Cum a reușit Avi să transforme energia de pe scenă în viziunea strategică din spatele unui brand de succes?
La sfârșitul anilor ’90, Flaviu Cicirean era sinonim cu petrecerile pe muzica de la radio. Ulterior alături de Activ, împreună cu colegii săi de trupă, Oana Nistor și Rudolf Ștefănic, au ajuns în clasamentele muzicale ale vremii și scenele cluburilor din România. Cu piese ca ”Doar cu tine”, „Superstar” ori „Visez”, trupa Activ a devenit destul de populară, fiind intens difuzată în eterul FM. Dar timpul a trecut ir Avi a făcut un pas către o nouă pasiune, antreprenoriatul.
După succesul din muzică, Cicirean a știut să își canalizeze energia creativă într-o altă direcție: lumea afacerilor. Înainte să devină fondatorul Brand Minds și Brand Emotion, el a lucrat ca director de creație pentru posturi influente de radio și televiziune, cum ar fi Virgin, Radio ZU & ZU TV, Music Channel. Această experiență l-a pregătit pentru ceea ce avea să devină cel mai important proiect al său: Brand Minds, un eveniment care a ajuns să fie sold-out cu luni înainte și care atrage anual mii de antreprenori și profesioniști din toată Europa.
Flaviu Cicirean: ”Este mai mult decât un simplu eveniment de business”
„Brand Minds este mai mult decât un simplu eveniment de business”, spune Flaviu Cicirean. „Este o platformă prin care aducem împreună lideri de opinie și experți din diverse domenii, care au avut un impact semnificativ asupra lumii. Speakerii noștri nu sunt doar oameni de afaceri, ci personalități care schimbă jocul în industriile lor”. De la leadership și inovare, la transformare digitală și performanță umană, conferința se poziționează ca un catalizator al ideilor și al inspirației.
Cu fiecare ediție, evenimentul a crescut în amploare, ediția din acest an fiind ”trâmbițată” drept lider de piață în industria summit-urilor de afaceri din Europa Centrală și de Est. Iar din 2017, Brand Minds a depășit granițele Europei, organizând cu succes primul său eveniment în Asia, la Singapore. „Este un efort colosal, dar reacțiile publicului ne încurajează să ridicăm ștacheta cu fiecare ediție”, mărturisește Cicirean.
Și, cum era de așteptat, ediția de anul viitor promite să fie una pe măsură. Programat pentru 23-24 septembrie, Brand Minds va aduce din nou pe scenă personalități internaționale, dar și noi perspective asupra viitorului business-ului global. Astfel, povestea lui Flaviu Cicirean ne amintește că succesul poate avea multe forme și că pasiunea, fie că se manifestă prin muzică sau prin afaceri, rămâne cheia pentru a atinge noi culmi!