Liberalii sunt din ce în ce mai revoltați de ce se întâmplă în partid și preferă să se retragă de partea fostului lider al PNL, Ludovic Orban. Dacă plecările vor continua și de la anul, nu este exclus ca PNL-ul să reprezinte mai puțin de jumătate decât era în urmă cu doar câteva luni.
Potrivit olt-alert.ro, un nou val de demisii a avut loc vineri, la PNL Olt. Au demisionat oameni care au ocupat funcții de conducere în cadrul PNL Slatina, foști consilieri locali, dar și simpli membri în Biroul politic Municipal.
Potrivit surselor stiripesurse.ro, motivul plecărilor din partid nu ar fi atât dorința de a-l urma pe Ludovic Orban în noul său proiect politic, cât nemulțumirile legate de modul în care senatorul Liviu Voiculescu a condus filiala PNL Olt.
Printre demisionari se numără Sorin Țîrcomnicu, fost președinte și, în mai multe rânduri, vicepreședinte al PNL Slatina, ca și fost consilier local, Ioan Popa (vicepreședinte), Cătălin Andronesi (trezorier), consilierul local Marian Doagă (prim-vicepreședinte).
Totodată, au mai demisionat Yani Mihalache, președinte al oamenilor de afaceri din cadrul PNL Olt, Albert Marian Nenu, membru în Biroul Politic Municipal, și Marius Dumitrel, membru fondator al PNL Scornicești.
Peste 50 de liberali se duc la Orban
O parte din demisionari spun că totul ar fi pornit din cauza atitudinii președintelui PNL Olt, senatorul Liviu Voiculescu. Totodată, și faptul că PNL Olt a fost dezavantajată în privința funcțiilor publice rămase sub control social-democrat după ce guvernul a revenit PNL-USR-UDMR, dar și comportamentul dictatorial pe care Voiculescu îl are în partid au avut un rol important.
Sursele citate mai spun că, în zilele următoare, vor urma peste 50 de demisii ale unor liberali, care vor trece, alături de demisionarii de azi, la Partidul Forța Dreptei fondat, recent, de Ludovic Orban.
Șirul de demisii are loc după ce, ieri, Biroul Politic Municipal al PNL Slatina a fost dizolvat, atribuțiile de președinte interimar al organizației revenindu-i lui Liviu Voiculescu. Acțiunea s-ar număra printre încercările șefului PNL Olt de a-i reduce tăcere pe cei care îl contestă.