FMI ar putea amâna termenul de adoptare a legii unice a salarizării

amânare, deficit, FMI, Guvern, Legea unică de salarizare, reducerea cheltuielilor, sindicate

Experţii fondului se dovedesc mult mai flexibili cu statul român. Ei au decis să elimine una dintre temele date Executivului, cel puţin pentru raportul din septembrie.

După două ore de discuţii între reprezentanţii FMI, confederaţiile sindicale BNS şi Cartel Alfa au reuşit să-şi impună punctul de vedere în faţa specialiştilor de la Wasinghton. Sindicaliştii nu sunt împotriva disponibilizărilor, dar susţin că acestea trebuie planificate din timp. Mai mult, Guvernul ar putea evita disponibilizările prin reducerea costurilor bugetate.

„În sectorul bugetar sunt bugetate si platite locuri de munca, nu neaparat indivizi. Sunt indivizi in sectorul bugetar care ocupa mai multe functii. O evaluare de genul acesta nu ar duce neaparat la disponibilizări de personal. Ar duce la reducerea unor costuri”, explică preşedintele BNS, Dumitru Costin.

Executivul ar putea scăpa, cel puţin pentru moment, de obligaţia de a adopta legea unică a salarizării.

„Este o amanare a termenului respectiv care sa nu mai fie pentru octombrie, ci sa fie prelungit mai mult pentru a da posibilitatea unui dialog, inclusiv a unei simulari legate de sistemul de salarizare din sistemul bugetar”, a spus Bogdan Hossu.

Guvernul ar putea scădea din nou nivelul coeficientului de ierarhizare pentru grila de salarizare din sistemul public, iar indicele de referinţă ar putea fi apropiat de salariul minim pe economie.

În urma consultărilor de astăzi, Fondul Monetar Internaţional a fost de acord cu faptul că o majorare a TVA-ului nu ar fi oportună în acest moment. Cert este că executivul trebuie să ia măsuri urgente pentru reducerea cheltuielilor în sistemul public.