FMI, CE şi BM prezintă luni dimineaţă concluziile evaluării României

acord FMI, Banca Mondiala, bugetari, comisia europeana, concluzii FMI, FMI, salarii bugetari

La conferinţa de presă organizată luni de FMI, la sediul Băncii Naţionale a României (BNR), în sala Mitiţă Constantinescu, vor participa reprezentantul regional pentru România şi Bulgaria al FMI, Tonny Lybek, şeful misiunii FMI în România, Jeffrey Franks, reprezentanta Comisiei Europene, Fabienne Ilzkovitz, şi managerul de ţară al Băncii Mondiale în România, Francois Rantrua, care vor prezenta concluziile misiunii.

FMI anunţase joi că misiunea sa de la Bucureşti va fi prelungită cu două zile, până pe 9 mai.

Misiunea FMI este prezentă în România pentru a patra evaluare trimestrială, de care depinde acordarea celei de-a cincea tranşe, în valoare de 850 milioane euro, şi urma să se încheie, iniţial, pe 7 mai.

Ultimele Articole