„În economiile emergente, care cresc cu 6,5% – 7%, începem să vedem primele semne de supraîncălzire”, a afirmat Lipsky într-un interviu acordat Reuters.
După declinul economic mondial din 2008-2009, pieţele emergente îşi revin într-un ritm rapid, în timp ce economiile dezvoltate evoluează mai lent.
Descurajaţi de creşterea lentă a economiilor dezvoltate, investitorii au luat cu asalt pieţele emergente, aducând capital străin, foarte necesar, dar şi riscuri inflaţioniste.
În aceste condiţii, China, Brazilia şi ale state cu dezvoltare rapidă încearcă să limiteze inflaţia şi să controleze intrările masive de capital. Deşi FMI avertizează de ceva timp despre riscul presiunii preţurilor, afirmaţiile lui Lipsky sugerează că îngrijorările instituţiei legate de inflaţie cresc.
Majorarea recentă a preţurilor petrolului au actualizat problema inflaţiei. Lipsky a declarat, însă, că FMI apreciază că avansul cotaţiilor petrolului este temporar şi consideră că majorarea preţurilor petrolului de până la apariţia turbulenţelor sociale din Libia reflectă îmbunătăţirea perspectivei economiei globale.
Cu toate acestea, creşterea susţinută a cotaţiilor, pe fondul temerilor că tensiunile din Orientul Mijlociu şi Africa de Nord vor afecta livrările de ţiţei, riscă să pună în pericol avansul economic.
Creşterea preţurilor alimentelor este, de asemenea, îngrijorătoare, în special pentru ţările sărace, unde o mare parte din veniturile unei gospădării se duce pe mâncare, a menţionat oficialul FMI. Preţurile mari ale alimentelor reprezintă unul dintre motivele care stau la baza protestelor din Egipt şi Tunisia.
„Tensiunile sociale şi dificultăţile populaţiei sărace din multe economii sunt probleme care trebuie rezolvate”, a spus Lipsky.
În pieţele emergente, răcirea creşterii economice fără a afecta prea mult economia globală va necesita măsuri delicate, notează Reuters.
China a făcut din limitarea inflaţiei principala prioritate pentru acest an în materie de politică economică. Ministrul de Finanţe chinez a declarat luni că autorităţile se vor asigura că inflaţia nu va fi alimentată de cheltuielile pentru priorităţile sociale.
La rândul său, un consilier al FMI a avertizat că activitatea de creditare din China este prea puternică şi rezolvarea acestei probleme reprezintă un element important pentru încetinirea sigură a economiei.
Brazilia şi alte economii emergente au majorat taxele impuse investitorilor străini sau au crescut cerinţele privind rezervele băncilor pentru a încetini intrările de capital şi reduce presiunile inflaţioniste.
Totodată, Lipsky a menţionat că FMI va include analize legate de problemele pieţei muncii în viitoarele evaluări ale economiilor statelor membre. Instituţia a fost criticată că a minimalizat problema şomajului ridicat în state precum Egiptul.