Experţii FMI, Comisiei Europene şi Băncii Mondiale se vor întâlni cu autorităţile, precum şi cu reprezentanţii partidelor politice, sindicatelor, patronatelor, băncilor şi societăţii civile. Tonny Lybek, reprezentantul FMI în România şi Bulgaria a declarat că, în cadrul misiunii reprezentanţii Fondului vor modifica, cel mai probabil, estimarea de creştere economică a României de anul viitor.
Potrivit prognozelor actuale, economia României ar urma să crească cu 1,5% în 2011 şi cu 3,5% în 2012. Misiunea vine într-un moment în care multe din angajamentele Guvernului, asumate prin scrisoarea de intenţie nu sunt, nici pe departe materializate. Totuşi, Executivul are timp până la finele anului pentru a obţine rezultate în reducerea arieratelor sau a numirii de manageri privaţi la întreprinderile de stat. Acordul încheiat de România cu instituţiile financiare internaţionale pune la dispoziţia autorităţilor 5,4 miliarde de euro, pe o durată de doi ani, bani care pot fi folosiţi în caz de urgenţă.
Arieratele întreprinderilor de stat reprezintă în continuare o problemă majoră iar acest lucru este confirmat de ultima scrisoare de intenţie a Executivului, aprobată luna trecută. Astfel, în companiile monitorizate, în număr de 18, arieratele însumează 3,6 % din produsul intern brut. Alte arierate sunt contabilizate în companiile care nu sunt monitorizate. Măsurile angajate de autorităţi ar urma să coboare nivelul acestor datorii istorice cu un procent din PIB la finele lui 2011. În sistemul de sănătate, modificări legislative sunt aşteptate până la finele anului curent. Asta, în condiţiile în care măsurile anterioare precum taxa clawback şi închiderea spitalelor mici nu au produs economiile aşteptate. Ce-i drept, taxa clawback a fost modificată recent de Guvern. Alte măsuri aşteptate sunt introducerea coplăţii, impunerea unei contribuţii suplimentare peste serviciile de bază şi raţionalizarea pachetului de servicii de sănătate prin renunţarea la cele considerate costisitoare şi neesenţiale.
Ministerul Economiei a reuşit să desemneze consultantul juridic pentru procesul de selectare a managerilor privaţi: un prim lot de 9 societăţi de stat ar urma, astfel, să aibă noi conducători din mediul de business, termenul limită pentru selectia acestora fiind sfârşitul lunii decembrie. Cele 9 societăţi sunt Tarom, CFR Marfa, Posta Romana, Electrificare CFR, Electrica Furnizare, Oltchim, Romarm, Societatea Nationala a Lignitului Oltenia si Hidroelectrica. Reluarea ofertei pentru vânzarea a 10% din acţiunile Petrom este anunţată pentru începutul anului viitor. Problema datoriilor Termoelectrica reprezintă un alt angajament cu termen-limită la sfârşitul anului: fie va fi folosit ANAF pentru a prelua activele companiei, fie va fi demarată procedura de faliment, se spune în scrisoarea de intenţie. În planul legislaţiei cu impact bugetar, Parlamentul trebuie să adopte Legea asistenţei sociale, amânată în Senat în repetate rânduri pe fondul boicotului Opoziţiei. Legea restrânge numărul ajutoarelor sociale la 9, faţă de 54 în prezent, concomitent cu scăderea semnificativă a cheltuielilor.