Money.ro

FMI: România este un exemplu de redresare economică

creştere economică, criză, exemplu, FMI, împrumut, România

În document, Departamentul pentru Strategie, Politică şi Revizuire al FMI se referă la 29 de state, iar România pare a fi un exemplu de succes în ceea ce priveşte capacitatea de redresare economică.

 

Consilierul departamentului menţionat, James Rowe, a declarat că un număr de ţări au ieşit din criză cu niveluri foarte ridicate ale datoriilor. Unele din aceste ţări, printre care Ungaria şi Grecia, aveau deja datorii mari când au intrat în criză. Alte ţări, ca Irlanda şi Islanda, au început cu o datorie publică redusă, dar se confruntă în prezent cu dificultăţi din cauza unor noi datorii publice, care au venit ca urmare a deciziei de a-şi salva sistemele bancare.

 

Toate aceste ţări au în faţă un lung proces de restaurare a sustenabilităţii fiscale şi a credibilităţii pe pieţe – spune consilierul Rowe. ‘Este, însă, posibil să schimbi cursul economiei cu perseverenţă politică şi socială, aşa cum au făcut-o România, Letonia şi alte ţări lovite de criză’, a explicat el