Sorin Simon

FMI şi-a extins instrumentele de împrumut

FMI, precautionary, zona euro

Linia de creditare de tip „Precautionary and Liquidity” (PLL) va ajuta ţările cu fundamente economice solide să vină în întâmpinarea unor nevoi financiare pe termen scurt. Pentru a se califica pentru această linie de împrumut, ţările trebuie să aibă „politici sănătoase”, spune FMI.

Italia şi Spania asistă la creşterea alarmantă a randamentului împrumuturilor lor, motivată de temerile că vor cădea victime crizei datoriilor, reaminteşte BBC.

Programul PLL înlocuieşte facilitatea anterioară de împrumut a FMI denumită Linie de creditare de tip „precautionary” şi poate fi folosită ca „asigurare împotriva unor viitoare şocuri”, precum şi pentru a remedia pe termen scurt necesităţile de lichidităţi.

Finanţarea prin PLL se va face cu sume de până la cinci ori mai mari decât contribuţia individuală a unei ţări la FMI, în cazul unor aranjamente pe şase luni, şi de zece ori mai mari decât cota la FMI, pentru durata a doi ani.

„Reforma consolidează capacitatea Fondului de a furniza finanţare pentru prevenirea şi rezolvarea crizelor”, a declarat directorul FMI, Christine Lagarde.

Ultimele Articole