Solicitarea unui deficit bugetar de sub 1% a fost avansată joi seara, cu argumentul că nu mai trebuie să existe o diferenţă între deficitul pe ESA (unde deficitul nu este calculat pe baza plăţilor efective realizate într-un an, ci pe baza angajamentelor de plată şi a termenelor legale pentru achitarea obligaţiilor) şi cel pe cash (care cuprinde cheltuielile efectuate), aşa cum s-a întâmplat în anii anteriori.
O nouă rundă de negocieri este programată să înceapă la ora 15.00.
Diferenţa de viziune dintre FMI şi CE, pe de-o parte, şi Guvernul român a fost confirmată de către ministrul delegat pentru Buget, Darius Vâlcov, în intervenţii televizate, care a precizat că această solicitare nu va fi acceptată sub nicio formă şi că singurul său mandat este ca deficitul bugetar pentru anul viitor să fie fixat la 1,4%, cu o posibilă majorare pentru co-finanţări la proiectele europene de investiţii.
Surse oficiale au declarat, săptămâna trecută, agenţiei MEDIAFAX că Guvernul va negocia cu experţii FMI şi CE un deficit pentru anul viitor de 2-2,1% din PIB, procentajul suplimentar de 0,6-0,7% urmând să fie utilizat exclusiv pentru armată şi co-finanţare, dar şi la acest nivel sunt necesare măsuri suplimentare pe venituri sau cheltuieli.