Sorin Simon

FMI: Un consiliu independent va aproba candidaţii propuşi la funcţia de membri în CA ale companiilor de stat

Franks FMI, Jeffrey Franks

„Şi în sectorul financiar, băncile private îşi selectează singure membrii consiilor de administraţie, dar membrii sunt mereu verificaţi de BNR pentru a se asigura că aceste persoane sunt calificate pentru a exercita aceste funcţii. Noi anvizajăm un mecanism similar. Există un expert independent sau un consiliu independent care să aprobe candidaţii propuşi astfel încât să ne asigurăm că ei sunt calificaţi şi deţin toate aptitudinile necesare ocupării posturilor respective”, a spus Franks.   

În ceea ce priveşte alegerea managerilor pentru companiile de stat, şeful misiunii FMI în România a declarat că statul trebuie să-şi definească în mod exact cum vor funcţiona aceste mecanisme.

„Noi am discutat pe această temă şi am stabilit că pentru top-managerii din cele mai mari firme publice vom avea nişte firme independente specializate în angajarea şi recrutarea de personal. Vom începe să facem publicitate pentru aceste posturi. Se va trece la recrutarea celor mai buni candidaţi pentru aceste posturi şi aceştia vor fi prezentaţi acţionarilor, statului sau altor factori de interes, care vor lua decizia finală”, a mai precizat Franks.

Totodată, Jeffrey Franks a declarat luni că este scandalos faptul că oameni care nu sunt calificaţi, dar au conexiuni politice, conduc unele companii de stat în beneficiul propriu, nu al poporului.

„O parte din aceste companii pierd miliarde de lei. Aceşti bani ies din buzunarele cetăţenilor. Sunt bani foarte bine investiţi dacă se angajează un CEO care să creeze profit şi nu pierderi. Atât timp cât acest lucru se face transparent şi independent, acest lucru nu ar trebui să reprezinte un scandal, ci un lucru pozitiv. Scandalos este că oameni care nu sunt calificaţi, dar au conexiuni politice, conduc aceste companii în beneficiul propriu, nu al poporului”, a menţionat Franks.

Şeful misiunii FMI în România susţine că aceste companii trebuie conduse de cei mai buni profesionişti, care ar putea fi români sau străini.

„Procesul de management al privatizării implică un proces de selecţie internaţional care este condus de companii de resurse umane independente, care trebuie să identifice oameni care sunt calificaţi să facă acest lucru. Cred că sunt bani bine investiţi odată ce aceşti oameni sunt identificaţi să existe un nivel de plată comparabil cu alte state europene. Ceea ce am cerut este ca autorităţile să angajeze o companie independentă care să angajeze aceşti oameni, dacă există oameni calificaţi pot fi asiatici, africani, trebuie ca procesul să fie unul independent”, a mai spus Franks.