Pe baza acestor date, Ministerul Finanţelor ar urma să elaboreze un plan de acţiune prin care să fie eliminate arieratele şi să fie prevenită acumularea de noi datorii. Delegaţia FMI va fi condusă tot de Jeffrey Franks iar vizita acesteia se va desfăşura în perioada 26 aprilie – 10 mai.
Prin noua înţelegere cu FMI, Guvernul se angajează să continue reformele, de la restructurarea aparatului de stat, la eficientizarea şi, în unele cazuri, privatizarea companiilor la care este acţionar majoritar. La fel ca în primul acord, de tip stand-by, care s-a derulat în ultimii 2 ani, FMI şi autorităţile române vor conveni cu calendar care va stabili termene clare cu privire la îndeplinirea angajamentelor.
În schimb, Fondul va pune la dispoziţia României 3,5 miliarde de euro, bani care vor putea fi accesaţi în caz de urgenţă. Asta înseamnă un atac speculativ asupra monedei naţinoale sau o altă situaţie de risc, dată mai ales de conjunctura internaţională. Interesantă, în context, este declaraţia făcută de preşedintele Traian Băsescu.