Folosirea mobilului la volan a atras peste 16.000 de amenzi în 2008

amendă, București, hands-free, Politia Rutiera, Poliție, telefon mobil

În Bucureşti, un oraş în care sunt înmatriculate peste 1.250.000 de maşini şi în care traficul înăbuşitor îi ţine în loc pe şoferi şi câte două, trei ore, folosirea telefonului mobil la volan poate părea o normalitate.

La sfârşitul lunii martie, o tânără în vârstă de 26 de ani murea, iar alta, în vârstă de 30 de ani intra în comă, din cauza unui grav accident de circulaţie produs în Bucureşti, la intersecţia străzilor Calea 13 Septembrie cu Sebastian, zona „Prosper Center”.

Şoferul vinovat vorbea la telefon, în timp ce conducea cu viteză foarte mare, potrivit martorilor.

Astfel de tragedii, în care oameni nevinovaţi mor, îi lasă indiferenţi pe mulţi dintre şoferii bucureşteni. Reprezentanţii Brigăzii de Poliţie Rutieră nu dispun de statistici oficiale, din care să reiasă câte accidente s-au produs din cauza folosirii telefonului mobil la volan în Bucureşti, dar spun că numărul amenzilor date pentru această contravenţie este alarmant de mare.

„În cursul anului 2008, în București, Brigada de Poliție Rutieră a aplicat 16.640 de sancțiuni contravenționale conducătorilor auto pentru folosirea telefoanelor mobile în timpul conducerii. Dintre acestea 12.718 au fost aplicate barbaților și 4.022 femeilor”, a declarat pentru MONEY.ro comisarul şef de poliţie Dragomir Alina, şeful Brigăzii de Poliţie Rutieră.

Numărul şoferilor nepăsători creşte îngrijorător. Doar în primele şapte luni ale acestui an au fost aplicate 13.132 de sancţiuni pentru folosirea telefonului mobil la volan. Dintre acestea, 10.053 au fost aplicate bărbaţilor şi 3.079 femeilor.

Chiar dacă nu pare veridic, şoferii care vorbesc la telefonul mobil în timp ce conduc autovehicule sunt mai periculoşi în trafic decât cei care au consumat alcool, potrivit unor statistici citate de retailerul GSM Germanos.

  „Asta face diferenţa între a muri şi a nu muri la volan”. 

Daniel Pistea, inspector principal în cadrul Brigăzii de Poliţie Rutieră Bucureşti  

Capacitatea de reacţie a şoferilor care vorbesc la telefonul mobil este cu 30% mai mică decât a celor care nu au consumat alcool şi cu 50% mai redusă decât a şoferilor care au consumat alcool.

Sancțiunea pentru folosirea telefonului mobil la volan nu sperie pe nimeni, constă în aplicarea unui număr de două puncte de penalizare și două sau trei puncte de amendă sau avertisment.

Un punct amendă reprezintă valoric 10% din salariul minim brut pe economie, stabilit prin hotărâre a guvernului, în vigoare la data constatării contravenției.

[SONDAJ]

Ultimele Articole