Astfel, SSIF Estinvest şi-a menţinut poziţia de preşedinte al consiliului de administraţie, fiind reprezentată legal de Lucian Ovidiu Isac, directorul general al casei de brokeraj.
Totodată au mai fost aleşi în consiliu Laurenţiu Căpcănaru, din partea Eldainvest, şi Monica Ploscaru, din partea casei de brokeraj Delta Valori Mobiliare. Membrii menţionaţi au fost aleşi în contextul în care le expiraseră mandatele deţinute anterior.
Cei doi noi membri, desemnaţi de către acţionari să facă parte din consiliu după extinderea numărului locurilor, sunt Viorica Nagy, din partea Eteba România, şi Roxana Drăgan, care reprezintă casa de brokeraj Fortius Finance.
„Până acum am avut trei membri şi au fost cazuri, în trecut, în care unii dintre ei nu au mai vrut să ocupe funcţiile respective în consiliul de administraţie şi, rămânând cu doar doi membri, cădeam sub numărul minim prevăzut de lege”, a spus pentru NewsIn Fănel Chirţu, directorul executiv al Fondului.
„Adică dacă cineva îşi dădea demisia ajungeam cu doar doi membri în consiliul de administraţie şi atunci, potrivit legii, ca să ia decizii, aceştia doi ar fi trebui să convoace acţionarii, ceea ce însemna creşterea costurilor, timp pierdut şi alte probleme”, a adăugat Chirţu.
Fondul a fost înfiinţat în iunie 2005, având ca scop compensarea investitorilor, în situaţia incapacităţii membrilor de a returna fondurile băneşti sau instrumentele financiare datorate sau aparţinând investitorilor, în urma prestării de servicii de investiţii financiare sau de administrare a portofoliilor individuale de investiţii.
Resursele Fondului de Compensare a Investitorilor se ridicau la 10,42 milioane lei (2,83 milioane euro) la sfârşitul anului trecut, în condiţiile în care fondul nu a înregistrat de la înfiinţare niciun caz de compensare.
În privinţa rezultatului financiar, FCI a obţinut în 2008 un profit net de 308.175 lei (83.743 euro), de aproape cinci ori mai mare faţă de câştigurile din 2007, de 65.055 lei.
Pentru a dobândi calitatea de membru al Fondului, un intermediar autorizat să presteze servicii de investiţii financiare sau o societate de administrare a investiţiilor care are în obiectul de activitate administrarea portofoliilor individuale de investiţii trebuie să plătească Fondului contribuţia iniţială, care reprezintă 1% din valoarea capitalului iniţial minim prevăzut de legislaţia privind piaţa de capital, corespunzător obiectului de activitate autorizat, dar nu mai puţin de echivalentul în lei a 1.000 de euro.