Fondul de Garantare a anunţat băncile că nu mai primeşte dosare pentru „Prima Casă” de la 1 ianuarie

dosare, Fondul de garantare, Fondul National de Garantare, prima casa, Vladescu

Fondul Naţional de Garantare a Creditelor pentru IMM a dat garanţii în valoare de circa 480 milioane euro pentru creditele acordate prin „Prima Casă”.  Au rămas neutilizate 520 de milioane euro, care, spune preşedintele Fondului, trebuie realocate pentru a putea fi folosite în 2010.

Noul ministru al finanţelor, Sebastian Vlădescu, a declarat, săptămâna trecută, că programul „Prima Casă” ar putea fi modificat pentru a susţine nu numai sectorul imobiliar, ci şi pe cel al construcţiilor, însă autorităţile române ar trebui să discute o astfel de modificare şi cu Fondul Monetar Internaţional şi Comisia Europeană.

Ultimele Articole