Sorin Simon

Fondul de Garantare a făcut anul trecut plăţi către bănci de circa 95 mil. lei, în creştere cu peste 35%

banci, FNCGIMM, Fondul de garantare, locuințe, plăți, prima casa

FNGCIMM estima că va plăti băncilor în 2010 garanţii între 35 de milioane de euro şi 40 de milioane de euro, pe fondul exploziei insolvenţelor. În 2009, plăţile realizate de Fond au totalizat peste 70 de milioane de lei.

„Anul trecut au crescut destul de mult plăţile pentru garanţii, în special în zona creditelor pentru capital de lucru. Creditele acordate pentru susţinerea activităţii au fost cele mai afectate, mai puţin cele pentru dezvoltare. Astfel, 77% dintre solicitările de plată a garanţiilor au fost pentru creditele care au finanţat capitalul de lucru”, a declarat, marţi, la seminarul MEDIAFAX Talks about SMEs, Rodica Ionescu, consilier în cadrul FNGCIMM.

Distribuţia plăţilor efectuate în funcţie de domeniul de activitate arată că cele mai multe au fost realizate în cazul firmelor din comerţ, 49% din total, industrie prelucrătoare – 26%, servicii- 11%, construcţii – 10% şi agricultură – 4% . Faţă de 2009, distribuţia este aceeaşi în 2010, înregistrându-se creşteri ale ponderilor firmelor din industria prelucrătoare, servicii şi construcţii. Scăderi au fost înregistrate în cazul
firmelor din comerţ şi agricultură, potrivit datelor prezentate la seminar.

Numărul contractelor plătite a crescut în 2010 la circa 240, de la peste 100 în 2009.

În ceea ce priveşte garanţiile acordate în 2010 de Fond, acestea au totalizat circa 600 milioane de euro, în creştere cu 40%, iar numărul contractelor a urcat cu aproape 1.000, la 7.900.

Cele mai multe garanţii au fost acordate pentru firmele din comerţ, 39% din total, acestea fiind urmate de industrie – 25%, servicii – 16%, construcţii – 14% şi agricultură – 7%.

FNGCIMM este o instituţie financiară nebancară ce are ca unic acţionar statul român reprezentat de Ministerul Economiei, Comerţului şi Mediului de Afaceri. Fondul garantează până la 80% din creditele acordate IMM-urilor, până la valoarea de 2,5 milioane de euro. Fondul are un capital social de 160 de milioane de euro, în condițiile în care anul trecut acesta a fost majorat cu cira 90 de milioane de euro.

Din anul 2009, Fondul garantează şi achiziţia de locuințe prin intermediul programului „Prima Casă”. În cadrul acestui program, fondul a acordat circa 31.500 garanţii, în valoare de 1,3 miliarde euro.

Ultimele Articole