Fondurile de acţiuni au atras doar 53 de investitori în august, deşi au cele mai bune randamente

fonduri, fonduri de acţiuni, fonduri mutuale, investitori, randament

Dintre cei aproape 8.000 de investitori noi atraşi în august, peste 4.200 au intrat în fondurile monetare, aproape 1.300 în cele de obligaţiuni şi doar 53 în cele de acţiuni, potrivit datelor preliminare afişate de societăţile de administrare.

“Traumele se vindecă mai greu decât ar fi, poate, logic, şi, în plus, piaţa este încă foarte volatilă. Nu sunt excluse corecţii semnificative pe toate pieţele din lume. Cele câteva zeci de investitori înregistraţi în plus de statistici nu sunt, de fapt, noi, ci sunt dintre cei care ies şi intră din fonduri în funcţie de tendinţele curente“, apreciază Răzvan Rusu, director de investiţii al Aviva Investors (AI) România, care administrează fondul de acţiuni AI Intercapital, cu 1.755 de investitori. Oficialul Aviva mai spune că “atunci când marile firme de administrare care ţin de bănci vor da semnalul că fondurile de acţiuni se vând bine, şi fondurile de acelaşi tip vor înregistra intrarea investitorilor noi“.

Fondurile de acţiuni au marcat randamente, pe primele opt luni ale anului, superioare creşterilor indicilor bursieri, cel mai performant fond de acţiuni fiind Active Dinamic cu 71%. Titlurile Raif­feisen România Acţiuni s-au apreciat cu 60%. Alte câteva fonduri au depăşit performanţa indicelui de referinţă al Bursei, BET, care a crescut cu 44%.

Cele 51 de fonduri de pe piaţă au aproape 135.500 de investitori şi active nete de peste 2,2 mld. lei (530 mil. euro). Cele mai mari creşteri de active sunt în continuare înregistrate de fondurile monetare, cu 170 mil. lei (40 mil. euro). În afară de performanţa fondurilor monetare, este remarcabilă şi cea a fondurilor de obligaţiuni vândute de BCR şi de Banca Transilvania, la care au intrat 654, adică 642 de noi investitori (activele nete crescând cu 21%, respectiv 43%.