Fondurile de pensii de pe pilonul II au obţinut un randament mediu de 17,5% în ultimele 12 luni

Asociaţia pentru Pensiile Administrate Privat din România, fonduri, obtinere, pensii, pilonul II, randament mediu, rata anuala

Rata anuală a inflaţiei a fost de 4,65% în noiembrie, potrivit datelor publicate vineri de INS.

Fondurile obligatorii au obţinut, de la lansare şi până în prezent, un randament mediu anualizat de 14,97%, respectiv de 9,44% în termeni reali, ţinând cont de rata inflaţiei, se mai arată în comunicat.

Numărul total al aderenţilor la fondurile de pensii private obligatorii a ajuns la sfârşitul lunii noiembrie la 4,88 milioane, cu 353.000 (7,8%) de participanţi mai mult faţă de sfârşitul lui 2008. Din numărul total, aproape 4,53 milioane de participanţi sunt activi, adică pentru ei a fost virată cel puţin o contribuţie, de la aderare şi până în prezent.

Dintre cei 4,88 milioane de aderenţi la cele 12 fonduri de pensii, peste 1,6 milioane au aderat voluntar, fără să fie obligaţi de lege, în condiţiile în care au peste 35 de ani.

Activele nete administrate de cele 12 fonduri de pensii au ajuns la sfârşitul lui noiembrie la peste 2,25 miliarde lei (527 milioane euro), după ce, în cele 19 runde de colectare a contribuţiilor, au încasat contribuţii brute în valoare totală de 2,04 miliarde de lei.

„Diferenţa dintre activul net total al tuturor fondurilor de pensii şi contribuţiile brute virate, adică 212 milioane de lei, este reprezentată de profitul net (net de toate comisioanele) obţinut pentru participanţii la fondurile de pensii”, se mai arată în comunicatul APAPR.

Ultimele Articole