‘Pilonul II a ajuns la un câştig net pentru participanţi de peste un miliard de lei, adică o rată de profitabilitate de peste 16,1%, relativ la contribuţiile virate, exclusiv în beneficiul celor peste 5,6 milioane de români care contribuie la aceste fonduri’, a afirmat preşedintele APAPR, Cornelia Coman.
În opinia sa, sistemul de pensii private din România şi-a continuat evoluţiile pozitive şi consolidarea, în primul trimestru al anului 2012, ‘pe fondul revenirii uşoare a pieţelor financiare şi al stabilizării perspectivelor economice, fiind înregistrate performanţe investiţionale notabile, care s-au adăugat rezultatelor bune din trecut’.
Câştigul net de peste un miliard lei rezultă ca diferenţă între activele nete gestionate de fonduri la finele lunii martie 2011 (7,26 miliarde lei) şi contribuţiile brute virate de CNPP în conturile participanţilor de la lansare şi până în prezent (6,25 miliarde lei). Acest câştig generat de investiţiile fondurilor de pensii private reprezintă sumă netă de toate comisioanele percepute în perioadă menţionată.