Mihai Barsan

Fondurile europene pentru infrastructura rutieră sunt suspendate; restricţia ar putea fi ridicată în septembrie

fonduri europene, infrastructura rutiera, restricții, România

Potrivit informaţiile remise AGERPRES de reprezentanţi ai Ministerului Transporturilor şi Infrastructurii /MTI/, programul a fost suspendat de circa o lună urmând ca la sfârşitul lunii septembrie ministerul să prezinte o listă cu măsuri astfel încât plăţile să fie deblocate.

 

România are alocate circa 5,7 miliarde euro de la Uniunea Europeană prin Programul Operaţional Sectorial Transporturi (POS-T), în perioada 2007 – 2013.

 

În 2011, s-au contractat 1,8 miliarde euro prin POST, în timp ce în perioada 2007-2010 contractarea s-a ridicat la 1,7 miliarde euro.

 

Răzvan Cotovelea, secretar de stat în Ministerul Afacerilor Europene pentru Coordonarea instrumentelor structurale, a arătat luni, cu ocazia unei conferinţe de presă, că România are în pre-suspendare Programul Operaţional Sectorial pentru Dezvoltarea Resurselor Umane /POSDRU/, în suspendare Axa de Infrastructură Rutieră a POS Transporturi, cea mai consistentă financiar, precum şi POS pentru creşterea competitivităţii economice şi aşteaptă decizia Comisiei Europene în privinţa suspendării POS Mediu, pentru conflicte de interese POS – Licitaţie, iar această situaţie pune o presiune foarte mare pe bugetul României, pentru că plăţile către beneficiar vor continua.

 

România ar putea beneficia de o alocare bugetară de la Uniunea Europeană de 40 – 47 miliarde euro în perioada 2014 – 2020, a precizat Răzvan Cotovelea.

 

„Sperăm la o alocare peste 40 miliarde euro, până la 47 miliarde euro, pentru perioada următoare. La sfârşitul lunii noiembrie vom avea un Consiliu European pentru a discuta şi negocia într-o variantă finală bugetul UE pentru 2014 – 2020, implicit fondurile nerambursabile pe care România le va primi pe Politica Agricolă Comună, dar şi pe instrumentele structurale”, a spus oficialul MAEur.

Ultimele Articole