South Stream este în concurenţă cu Nabucco, un proiect de gazoduct european cu o lungime de 3.300 de kilometri, care are ca scop să alimenteze UE cu gaz din regiunea caspică, ocolind Rusia.
Potrivit proiectului iniţial, South Stream urmează să treacă pe sub Marea Neagră, legând Rusia de Bulgaria, de unde se va împărţi în două, o parte îndreptându-se spre Serbia şi Austria, cealaltă spre Grecia şi Italia.
Paolo Scaroni, director general Eni
Nabucco şi South Stream sunt complementare, iar zona Mării Negre este esenţială
Proiectele Nabucco şi South Stream sunt complementare, ele nu se exclud, iar zona Mării Negre este esenţială, întrucât uneşte zona Caspică de Europa, a declarat miercuri seara, directorul general executiv al Eni, Paolo Scaroni, prezent la Black Sea Energy and Economic Forum, la Bucureşti.
„În timp ce South Stream este proiectată a fi aprovizionată cu gaz rusesc, de cealaltă parte, gazoductul Nabucco intenţionează să aprovizioneze Europa cu gaze din alte surse. Dacă proiectul South Stream prevede transportul anual a maxim 63 miliarde metri cubi de gaz, capacitatea Nabucco ar fi de cel mult 31 miliarde metric cubi gaze anual. Deci oricum nu e suficient”, a declarat directorul general executiv al Eni, Paolo Scaroni, prezent la „Black Sea Energy and Economic Forum”, ce are loc la Bucureşti.
Richard Morningstar, trimis special al SUA pe probleme energetice
SUA nu se opun South Stream, dar consideră că proiectul are probleme
Statele Unite nu se opun proiectului rusesc South Stream, dar estimează că acesta are anumite probleme în ceea ce priveşte costurile şi infrastructura, a declarat miercuri, la Bucureşti, trimisul special al SUA pe probleme energetice, Richard Morningstar.
„Dacă ţările participante consideră că proiectul este viabil din punct de vedere economic, atunci aşa să fie”, a adăugat oficialul american, aflat la Bucureşti pentru a participa la Black Sea Energy and Economic Forum.
De asemenea, Richard Morningstar a atras atenţia, vorbind despre South Stream şi Nabucco, proiectul considerat concurent, că cele două gazoducte nu vor avea probabil aceleaşi ţări furnizoare de resurse.
Dinu Patriciu, om de afaceri
Nu există gazoduct fără context politic
„Corporatiile mari rămân prea conservatoriste. Deocamdata traim in era combustibililor fosili. Nu sunt un mare fan al conductelor. Cred că nu exista conducta fara context politic. Daca vorbim de conducta de lemn din Braesti sau despre Nabucco, nu exista niciuna care sa nu fie produsa politic”, este de părere Dinu Patriciu.
Rezervele din Marea Neagră sunt atât de mari, încât le-ar putea înlocui pe cele ale Rusiei
Omul de afaceri Dinu Patriciu a declarat joi că rezervele de hidrocarburi din Marea Neagră sunt atât de mari încât ar putea fi o alternativă la rezervele Rusiei, ca furnizor internaţional de energie, adăugând că nu este „un fan al conductelor”.
„Poate vom vorbi de hidraţi de gaz în viitor. Sunt resursele cele mai bogate, comparativ cu restul resurselor care există, ceea ce ar putea însemna schimbarea industriei petroliere. Cercetarea şi dezvoltarea care vin din afara industriei sunt răspunsul, însă trebuie să gândim în afara cutiei”, a declarat joi Patriciu, la „Black Sea Energy and Economic Forum”, ce are loc la Bucureşti, între 30 septembrie şi 2 octombrie.
Patriciu a precizat că deşi era hidrocarburilor este departe de a se finaliza, marile corporaţii petroliere nu sunt încă pregătite să depăşească metodele convenţionale de exploatare.
„Cred că petrolul, gazele naturale şi sursele de combustibili fosili vor rămâne coloana vertebrală a sectorului energetic, în ciuda scenariului unei lumi mai verzi, spre care ne uităm cu toţii”, a declarat Mariana Gheorghe, CEO al Petrom.
Directorul Petrom a explicat că energia verde încă nu este competitivă. La rândul său, miliardarul român Dinu Patriciu, care şi-a făcut averea din afaceri cu resurse energetice, consideră că viitorul Mării Negre este unul de excelenţă din perspectiva gazelor naturale.
Robinetul de gaze trebuie să fie în România
România ar putea deveni un nod important de tranzit al coridoarelor care asigură transportul hidrocarburilor dintre zona Mării Caspice spre Vestul Europei. Condiţiile ar fi creşterea capacităţilor de prelucrare a ţiţeiului şi majorarea depozitelor pentru gaze naturale, consideră omul de afaceri Dinu Patriciu.
Omul de afaceri subliniază că România trebuie să fie locul de tranzit al conductei care va aproviziona Europa cu gaz, indiferent că e vorba de Nabucco sau South Streem.
„Important nu e cine are rezervele, cine are ţeava. Important e cine are robinetul. România trebuie să-şi valorifice capacitatea de depozitare a gazelor. Asta ar insemna sa aiba robinetul. E important ca oricare din trasee să treacă prin România. Va reusi cel care va fi gata primul”, a mai adăugat Patriciu.
Iniţiativa Consiliului Atlantic de a începe organizarea anuală a unor dezbateri cu România pe probleme de securitate energetică are o importanţă deosebită, în condiţiile în care ţara noastră este graniţa de est a UE, spune Dinu Patriciu.
„Suntem capătul vestic al Mării Negre, într-o lume care are nevoie de podul între Est si Vest, pe deasupra acestei mări pentru ca resursele energetice şi de materii prime ale Estului să ajungă în Vest şi pe de altă parte, democraţia să treaca podul in directia cealaltă, către Caucaz şi Asia Centrală, a declarat omul de afaceri Dinu Patriciu la dezbaterile ce au loc în cadrul Forumului Energetic şi Economic.
Dinu Patriciu crede că în urma acestui forum vor fi luate decizii care vor contribui la creşterea siguranţei energetice, chiar dacă partea rusă nu e prezentă cu puncte de vedere la dezbateri.
Dinu Patriciu deţine compania Marine Resources Exploration International SRL, care face parte din Rompetrol Holding SA, căreia i-au fost concesionaţi 9000 de kilometri pătraţi în Marea Neagră, pentru explorarea resurselor de nămol sapropelic.
Mariana Gheorghe, CEO Petrom
Ţiţeiul şi gazele vor rămâne coloana vertebrală a sectorului energetic, până în 2030
Mariana Gheorghe, directorul general executiv al celei mai mari companii din România, Petrom, consideră că sursele clasice de energie, petrolul şi gazele naturale, vor rămâne coloana vertebrală a sectorului energetic, chiar până în 2030, în pofida scenariilor care privesc criza economică.
„Ţiţeiul şi gazele vor fi în continuare coloana vertebrală a sectorului energetic, în ciuda scenarilor care se fac. Nu este un lucru pe care ni-l dorim, pentru că vrem să înlocuim aceste surse clasice cu sursele regenerabile, iar tehnologiile trebuie testate. Daca ne uităm la previziunile făcute, industria petrolului şi a gazelor vor fi actorul principal în sectorul energetic, până în 2030”, a declarat CEO-ul Petrom, Mariana Gheorghe.
Ion Sturza, fost premier al Republicii Moldova
Criza gazelor va lovi producătorii
Criza gazelor va lovi de această dată producătorii şi nu consumatorii aşa cum s-a întâmplat data trecută, a declarat pentru The Money Channel fostul premier al Republicii Moldova, Ion Sturza.
Rusia trebuie să-şi redefinească strategia energetică. Lumea se schimbă. Piaţa energiei nu mai este împinsă de producători şi speculatori, ci de consumatori. Orice producător are nevoie de un consumator consolidat şi civilizat. Rusia are nevoie de investiţiile Occidentului, a precizat Ion Sturza.
Rusia are nevoie de 1000 de mld. dolari pentru modernizarea infrastructurii energetice
„Rusia are nevoie de investiţiile Occidentului. Generarea şi distribuţia de energie electrică are nevoie de 300 de mld. dolari cât mai repede. Sectorul de Oil and Gas are nevoie de 500-700 mld. dolari. E nevoie de 1000 de miliarde de dolari doar pentru modernizarea infrastructurii energetice ruseşti.
Adriean Videanu, ministrul Economiei
Prioritatea rămâne reducerea dependenţei
„E nevoie de prioritizarea proiectelor. Este imposibil să demarăm toate proiectele odată. Trebuie să le luăm pe rând. Prioritatea rămâne reducerea dependenţei. Vreau să anunţ că tratăm în mod egal toţi partenerii la Marea Neagră”, a declarat ministrul Economiei Adriean Videanu în cadrul dezbaterilor ce au loc în aceste zile la Forumul Energetic şi Economic Marea Neagră.
Diversificarea e cheia securităţii economice
Ministrul Economiei, Adriean Videanu, a declarat la Forumul Energetic si Economic Marea Neagra ca elementele cele mai importante elemente ale securitatii energetice sunt legate de diversificarea rutelor de tranzit si de furnizare.
Aceasta diversificare a surselor, investitiile mai mari in surse regenerabile dar si intrebuintarea energiei nucleare ar putea reprezenta un raspuns al tuturor guvernelor, a mai previzat Videanu.
Ministrul economiei a mai explicat ca este importantă existenţa unui angajament energetic semnificativ în regiunea Mării Negre, fără de care proiecte mari precum Nabucco sau South Stream nu ar putea fi gestionate.
„Este nevoie de investiţii mai mari în sursele de energie regenerabilă, în sursele nucleare, toate acestea ar putea reprezenta un răspuns la problema securităţii energetice a tuturor ţărilor”, a precizat Adriean Videanu.
Creşterea preţurilor în energie, rezultatul instabilităţii politice din unele ţări furnizoare
Creşterea preţurilor în sectorul energetic este rezultatul instabilităţii politice din unele ţări furnizoare, iar guvernele respective trebuie să depăşească această instabilitate, a declarat vineri ministrul economiei, Adriean Videanu,la „Black Sea Energy and Economic Forum” ce are loc la Bucureşti.
Steven Mann, consilierul senior pentru afaceri internaţionale al gigantului petrolier american ExxonMobil, a spus în cadrul aceluiaşi forum, că dezvoltarea unei conducte de gaze trebuie precedată de o dezvoltare economică, şi nu trebuie promovată politic. “Nu dezvoltăm o conductă şi apoi o promovăm politic, ci dezvoltarea unei conducte trebuie precedată de o dezvoltare economică”, a punctat Steven Mann.
La rândul său, Mehmet Uysal, preşedintele grupului TPAO, principalul importator energetic din Turcia, a afirmat şi el că Marea Neagră are resurse uriaşe de energie şi a mai spus că acestea vor deveni, cel mai probabil, principala sursă energetică a Europei.
Mircea Geoană, preşedinte PSD
Dependenţa de state cu rezerve bogate de energie e autodistructivă
„Lupta pentru controlul Mării Negre nu se va încheia niciodată. Dependenţa de state cu rezerve bogate de energie e autodestructivă. Calea catre progres este diversificarea. La acel moment energia va fi mai putin un instrument geo-politic si mai mult un instrument de cooperare”, a declarat preşedintele Senatului Mircea Geoană în cadrul dezbaterilor ce au loc la Forumul Energetic şi Economic Marea Neagră.
Geoană a mai explicat că este nevoie de miliarde de euro pentru a moderniza sectorul energetic al Romaniei, iar autorităţile au obligaţia să traseze o directie clara sectorului energetic din Romania, pentru cel putin 20 de ani.