Fostul dictator panamez Manuel Noriega a fost extrădat din Statele Unite în Franţa

Air France, extrădare, Franța, panama

Fostul dictator, acum în vârstă de 74 de ani, a fost îmbarcat într-un avion Air France la Miami şi dus la Paris, sub escortă militară. Extrădarea lui Noriega a fost rezultatul unui acord între autorităţile franceze şi cele americane. Guvernul panamanez a anunţat că respectă decizia „suverană” a Statelor Unite de a-l extrăda pe fostul dictator, însă a cerut ca acesta să fie repatriat pentru a fi judecat şi în ţara sa.

„Ministerul de Externe a înaintat trei cereri de extrădare pentru Noriega pentru a fi adus în Panama. Decizia Guvernului Statelor Unite şi sistemului judiciar american a fost însă să le respingă, în urma intervenţiei avocaţilor lui Noriega, şi astfel a fost trimis în Franţa. Respectăm această decizie”, a declarat ministrul de Externe din Panama, Juan Carlos Varela.

Generalul Noriega a fost condamnat în Panama la 54 de ani de închisoare pentru implicare în dispariţia şi moartea opozanţilor între 1968 şi 1989. Dictatorul a fost arestat de americani în 1989 în timpul intervenţiei în Panama. A fost dus în Florida, unde a fost condamnat la 40 de ani de închisoare pentru trafic de droguri. După 17 ani de detenţie, urma să fie eliberat pentru bună purtare, însă autorităţile franceze au cerut extrădarea sa la Paris. Justiţia franceză l-a condamnat în 1999 la zece ani de închisoare pentru diverse acuzaţii, iar acum îl va judeca într-un proces de spălare de bani.

Ultimele Articole