Fostul eurodeputat Strasser, condamnat la închisoare după scandalul de lobby din PE

Adrian Severin, coruptie, lobby, PE

Ernst Strasser a fost obligat să demisioneze din Parlamentul European în martie 2011, după ce a fost filmat cu camera ascunsă de jurnalişti de la publicaţia britanică Sunday Times care se dădeau drept lobbyişti. În înregistrare, postată pe Youtube, el acceptă să înainteze anumite amendamente la legi, contra unor sume ajungând până la 100.000 de euro pe an.

 

În capcana întinsă de jurnaliştii de la Sunday Times au mai căzut atunci doi eurodeputaţi, slovenul Zoran Thaler şi românul Adrian Severin.

 

Strasser a negat acuzaţiile de corupţie, avocatul său Thomas Kralik insistând că eurodeputatul „nu a comis niciun delict”. Avocatul a argumentat că acesta a avut de la bun început suspiciuni asupra interlocutorilor săi, considerând că „puteau face parte din serviciile secrete”, după ce Strasser mai fusese ţinta unor astfel de operaţiuni pe vremea când era ministru de interne (2000-2004). Conform acestei teorii, Strasser ar fi intrat în joc pentru a descoperi cine se afla în spatele tentativei de corupere şi a informa apoi autorităţile.

 

Ernst Strasser a fost inculpat pentru corupţie după o anchetă de mai multe luni desfăşurată de Parlamentul European în colaborare cu agenţia Eurojust.

Ultimele Articole