“Voi prelua conducerea hotelului Marriott din Bruxelles. Înainte să ocup funcţia de general manager al hotelului Rex, am fost timp de doi ani directorul de marketing şi vânzări al hotelului JW Marriott din Capitală”, a declarat pentru Business Standard Gabriela Oude Vrielink. Cu privire la decizia de a părăsi conducerea hotelului familiei Adamescu, Vrielink spune că a fost o nepotrivire de strategie.
“Stabilisem ceva la începutul lunii iunie, şi anume faptul că întreaga unitate avea nevoie de o restructurare din temelii, începând cu linia de top management şi terminând cu activităţile de contabilitate şi administraţie. Acest plan fusese făcut pentru următorul sezon estival, aşa încât să fim pregătiţi în vara anului 2010 şi să putem opera la standardele cele mai înalte. Cu toate acestea, când a venit luna septembrie, proprietarii au spus că s-au răzgândit şi că nu vor să continue demersurile. Eu nu aveam puterea să o fac de una singură”, a declarat fostul şef al Rex.
Contactaţi de Business Standard, reprezentanţii familiei Adamescu au refuzat să facă declaraţii pe marginea acestei decizii, însă au subliniat faptul că, “până la găsirea unui alt director general, conducerea hotelului a fost preluată de mezinul familiei, Rani Palade, care este de altfel şi preşedintele Consiliului de Administraţie al unităţii”.
Schimbările succesive ale managementului hotelului Rex au început în 2007, când şefia a fost preluată de elveţianul Thomas Nikielewski. Acesta a părăsit postul la mai puţin de un an de la preluare. Din 2008 şi până la jumătatea acestui an, hotelul a fost condus de Iolanda Nanu, care ocupa funcţia de director general adjunct. În luna iunie, aceasta a fost demisă din funcţie, din cauza unui conflict de interese între ea şi proprietari.