Cristian David se află în arest din data de 22 ianuarie, el fiind acuzat de luare de mită.
Potrivit DNA, Cristian David ar fi pretins în 2007 iar la data de 1 februarie 2008 ar fi primit suma de 500.000 de euro de la un denunțător, prin intermediar, pentru a-și exercita atribuțiile de îndrumare și coordonare a activității prefecților într-o modalitate care să asigure emiterea de către Comisia județeană pentru stabilirea dreptului de proprietate a titlului de proprietate asupra unui teren de 15 ha aflat în intravilanul municipiului Buzău.
„Referitor la suma de 500.000 euro pentru intervenția efectuată de ministrul de Interne, Cristian David, pe lângă prefectul județului Buzău, Bîgiu Cristinel, suma a fost remisă personal de Mladin prin intermediul șefului de cabinet. La o întâlnire ulterioară, Mladin Adrian l-a întrebat pe David Cristian dacă a fost în regulă, acesta a răspuns afirmativ, singura observație fiind cu privire la suma de bani că ‘Era mai bine dacă erau în lei'”, au reținut procurorii.
Din probele procurorilor reiese că, în 2007, Adrian Mladin, fiind mandatat de Viorica Știrbulescu să îndeplinească formalitățile necesare în vederea revendicării suprafețelor de teren de 15 ha, situate în orașul Buzău, și având în vedere tergiversarea soluționării dosarului de revendicare, acesta a luat legătura cu „șeful de cabinet al Ministrului de Interne”, pentru a-l pune în legătură cu prefectul Cristinel Bîgiu. Acesta i-ar fi comunicat că nu îl cunoaște pe prefect, dar că, în acest sens, va vorbi cu ministrul Cristian David.
DNA susține că acest lucru s-a și întâmplat, iar Adrian Mladin s-a prezentat la Prefectura Buzău, luând legătura cu Bîgiu, care i-ar fi explicat situația și i-a înmânat copii de pe documentele în cauză.
Citiți mai multe pe Agerpres.ro.