Alice Drăghici

Fostul șef al DNA Ploiești, citat la Secția Specială! Lucian Onea are calitatea de SUSPECT

DNA Ploiesti, plângere, suspect

Este vorba despre ancheta în care magistrații de la Secția Specială îl bănuiesc pe Onea că ar fi fabricat probele împotriva fostei șefe a Autorității Electorale Permanente, Ana Maria Pătru. Ea a fost anchetată de DNA Ploiești, instituție condusă de Onea, apoi trimisă în judecată și, în final, achitată definitiv, recent, în dosarul în care a fost acuzată de fapte de corupție, potrivit Realitatea Plus.

 

Ciolacu, care denunță pensiile speciale, a fost inițiator al acestor pensii pentru parlamentari în 2015

 

Acum, procurorii care au instrumentat cazul sunt cercetați, după ce Pătru a depus plângere împotriva lor. Este al treilea dosar în care fostul șef al DNA Ploiești este anchetat de Secția Specială, iar în unul dintre ele a fost trimis în judecată.

 

CCR nu își asumă o decizie privind majorarea pensiilor și așteaptă rezultatul alegerilor

 

 

Ultimele Articole