Potrivit lui Voicu, există indicii că aceștia s-ar fi antepronunțat în ceea ce-l privește. În plus, fostul senator PSD a cerut ca președintele ÎCCJ, Livia Stanciu, care este și președintele completului, să se abțină atunci când se va lua o decizie finală.
La ÎCCJ se judecă, luni, un nou termen al recursului formulat de fostul senator Cătălin Voicu la decizia de condamnare la cinci ani de închisoare pentru trafic de influenţă, în dosarul în care este acuzat de fapte de corupţie, alături de fostul judecător Florin Costiniu şi oamenii de afaceri Costel Căşuneanu şi Marius Locic.
Judecătorii instanţei supreme i-au condamnat pe omul de afaceri Costel Căşuneanu la patru ani de închisoare, cu eliberare condiţionată sub supraveghere, pe un termen de încercare de şapte ani, pe fostul judecător al ÎCCJ Florin Costiniu la trei ani de închisoare cu suspendare pentru complicitate la trafic de influenţă, şi pe omul de afaceri Marius Locic la patru ani de închisoare cu suspendare pentru cumpărare de influenţă şi trafic de influenţă.
Judecătorii au decis schimbarea încadrării juridice a lui Cătălin Voicu şi l-au condamnat pe acesta la cinci ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de influenţă (actul material constând în primirea de la inculpatul Marius Locic a sumei de 119.000 lei), la patru ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de influenţă şi la un an şi două luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată în legătură cu fapte de corupţie.
Potrivit legii, instanţa a contopit pedepsele aplicate lui Cătălin Voicu şi a dispus ca acesta să execute pedeapsa cea mai grea, cea de cinci ani închisoare. Din această perioadă va fi dedusă durata arestării preventive – de la 30 martie 2010 până la 18 iulie 2011.