FP a prelungit până miercuri termenul în care brokerii se pot înscrie pentru intermedierea listării

brokeri, Fondul Proprietatea, FP, intermediere, listare, piata de capital

Fondul a anunţat că a primit, inclusiv joi, solicitări pentru unele clarificări privind licitaţia, potrivit unui anunţ al instituţiei.

Teremenul limită pentru depunerea ofertelor expira vineri, 13 august.

Brokerii interesaţi să participe la licitaţie pot depune ofertele, în nume propriu sau asociaţi într-un consorţiu, până miercuri la ora 14:00, iar deschiderea ofertelor va avea loc la ora 15:00, la sediul FP, în prezenţa reprezentanţilor Fondului şi a reprezentanţilor împuterniciţi ai ofertanţilor, se arată în anunţ.

Societăţile de servicii de investiţii financiare şi diviziile de brokeraj ale băncilor au cumpărat până miercuri 13 caiete de sarcini în vederea intermedierii listării.

Potrivit unor surse din piaţa de capital, caietele de sarcini au fost cumpărate de diviziile de brokeraj ale BCR, BRD, ING Bank, precum şi de Raiffeisen Capital&Investment (RCI), Wood& Company Financial Services, BT Securities, Alpha Finance, UniCedit CAIB Securities, KBC Securities şi Intercapital Invest.

De asemenea, în piaţa de capital se vorbeşte de asocierea într-un consorţiu a diviziilor de brokeraj ale BRD şi ING împreună cu RCI, dar şi de un parteneriat între UniCredit CAIB şi KBC Securities.

Sursele citate se aşteaptă ca Fondul Proprietatea să primească 5-6 oferte, întrucât brokerii se vor asocia în consorţii.

Printre condiţiile de participare la licitaţie se numără intermedierea de către broker, în ultimii cinci ani, unor tranzacţii în valoare cumulată de minim 300 milioane euro şi o cifră de afaceri în ultimii doi de cel puţin 100.000 de euro.

De asemenea, intermediarii nu trebuie să fie în reorganizare judiciară, faliment ori lichidare, să nu fi fost condamnaţi, în ultimii trei ani, prin hotărârea definitivă a unei instanţe judecătoreşti pentru o faptă care a adus „atingere eticii profesionale” sau pentru comiterea unei greşeli în materie profesională.

În plus, brokerii trebuie să declare pe proprie răspundere că nu au fost sancţionaţi de către CNVM, BVB sau BNR.

Atribuirea contractului de achiziţie se va face pe baza criteriului „oferta cea mai avantajosă din punct de vedere tehnico – economic”.

Contractul cu ofertantul câştigător va fi încheiat pentru o perioadă de 6 luni de la data semnării, însă poate fi prelungit cu acordul părţilor.

După selectarea brokerului, Fondul va organiza o licitaţie pentru selectarea consultantului legal în vederea listării FP.

Greg Konieczny, fund manager Franklin Templeton pentru România, a declarat, la finele lunii iulie, că Fondul Proprietatea va fi listat cel mai probabil în ianuarie la BVB, precum şi pe o bursă din străinătate, posibil Londra, în cazul în care Templeton va prelua administrarea efectivă a FP în luna septembrie.

Fondul Proprietatea este o societate de investiţii de tip închis, creată în scopul despăgubirii persoanelor ale căror proprietăţi au fost confiscate abuziv de statul comunist şi sunt imposibil de retrocedat în natură. Activele Fondului Proprietatea sunt de circa 11 miliarde de lei.

Ministerul Finanţelor Publice este acţionarul majoritar al FP, cu o participaţie de 52,84%, în timp ce 3.941 de persoane fizice deţn 33,74% din titluri, iar 124 de companii au 13,4% din capitalul social.

Ultimele Articole