Money.ro

France Telecom analizează vânzarea unor active din Europa

active, Europa, France Telecom, operatori telecom, Orange, telefonie mobila, venituri

Piaţa europeană de telefonie mobilă înregistrează o perioadă dificilă.

„Am intrat într-o fază dificilă. Modelul nostru economic din Europa se află sub presiune”, a afirmat el într-un interviu pentru cotidianul american Wall Sreet Journal.

France Telecom, la fel ca alte companii europene din domeniu, se confruntă cu scăderea veniturilor, respectiv intensificarea concurenţei şi reglementării. Totodată, operatorii de telefonie trebuie să modernizeze reţelele pentru a face faţă cererii tot mai mari pentru telefoane cu acces la internet.

În acest context, piaţa telecom din Europa se va consolida în următorii ani, întrucât companiile caută să-şi diminueze costurile.

Şeful France Telecom a lansat, recent, o analiză a activelor grupului din Europa.

„Portofoliul nostru din Europa trebuie să fie mai eficient. În anumite state nu există creştere”, a spus Richard, adăugând că nu exclude ieşirea de pe unele pieţe. Austria, Elveţia şi Belgia se află printre statele unde grupul ar putea decide să vândă participaţiile la operatori locali sau să-şi crească prezenţa pentru a obţine venituri mai mari, a afirmat el.

Pentru a reduce costurile, France Telecom vrea să continue să formeze parteneriate cu alte grupuri telecom din Europa. Grupul francez ar putea încheia noi alianţe cu Deutsche Telekom, cu precădere pentru utilizarea în comun a reţelelor, a declarat Richard.

După ce au combinat activităţile din Marea Britanie şi au format o companie mixtă pentru achiziţia de echipamente telecom şi pentru reţele, cele două grupuri ar putea colabora în domenii ca cercetare-dezvoltare, a adăugat el. Acorduri de utilizare în comun a reţelelor de telefonie ar putea reprezenta opţiuni pentru România, Slovacia şi Austria, a spus el.

„Nu există, însă, un plan pentru o fuziune totală cu Deutsche Telekom”, a explicat şeful France Telecom.

Orange este cel mai mare operator de telecomunicaţii mobile din România după numărul de clienţi. Conform celor mai recente raportări, Orange România are aproape 10,5 milioane de clienţi. Al doilea operator după numărul utilizatorilor este Vodafone România, cu circa 9,8 milioane de clienţi la finele anului trecut.

Ultimele Articole