Money.ro

Franklin Templeton anunţă că a primit aprobarea CNVM pentru distribuirea a 11 sub-fonduri

CNVM, distribuire, Franklin Templeton

Fondurile fac parte din familia Franklin Templeton Investment Funds (FTIF) – Société d’Investissement à capital variable (SICAV) înregistrată în Luxemburg, o instituţie umbrelă pentru o serie de sub-fonduri care oferă oportunităţi de diversificare în raport cu sectoare, ţări, tipuri de active şi stiluri de investiţii, potrivit unui comunicat al administratorului Fondului Proprietatea.

 

„Odată cu lansarea gamei SICAV în România, investitorii pot alege să investească în ţări ce înregistrează în prezent o creştere rapidă precum China, India sau Brazilia, în dinamicul sector al tehnologiei, în resurse naturale şi într-o întreagă serie de alte acţiuni sau instrumente cu venit fix”, se arată în comunicat.

 

Franklin Templeton menţionează că aceste fonduri SICAV nu sunt afiliate în niciun fel cu Fondul Proprietatea, fondul de investiţii de tip închis din România administrat de Franklin Templeton Investment Management Limited Sucursala Bucureşti, reprezentat de managerul de portofoliu Greg Konieczny.

Ultimele Articole