Delegaţia formată din reprezentanţii FMI, CE şi BM este în a doua zi de evaluare a obligaţiilor asumate de Guvernul român. După discuţiile purtate la BNR, şeful misiunii FMI, Jeffrey Franks, a declarat că nu anticipează modificări majore în privinţa creşterii economice. Aceasta ar putea fi peste nivelul prognozat, dar s-ar putea situa şi sub estimarea de 1,3% pe care a făcut-o FMI la finalul anului trecut. În plus, Franks a spus că încă nu s-a luat o decizie în privinţa sumelor care ar trebui să ajungă la bugetul de stat.
„Suntem în discuţii în ceea ce priveşte condiţiile pentru eliberarea tranşelor, de aceea este prematur să vorbim, dar am motive să cred că programul va continua. Ţinta de inflaţie a fost ratată, dar cu un nivel foarte mic”, a spus Franks.
Rata anuală a inflaţiei a fost de 4,7%, în 2009, peste ţinta BNR, de 3,5% pentru finalul anului, cu o marja de plus minus un procent. Ministrul Finantelor, Sebastian Vlădescu, spune că nu intenţionează să modifice acordul în acest moment. Jumătate din tranşele 3 şi 4 de la FMI, respectiv aproape 1,2 miliarde de euro, ar trebui să ajungă la bugetul de stat pentru acoperirea deficitului.
„Nu am discutat acest subiect. Din câte ştiu eu este stabilit că jumatate din cele două tranşe vin la buget şi nu intenţionăm să modificăm acordul aşa cum este el în acest moment. (…) Am primit scrisoarea aseară. Acum am să mă uit să văd ce presupune noua scrisoare de intenţie”, a spus Sebastian Vladescu, ministrul Finantelor Publice.
În scrisoarea transmisă miercuri autorităţilor române sunt cuprinse o serie de măsuri suplimentare recomandate de FMI pentru relansarea economică. Dintre obligaţiile asumate de Guvernul român, cel mai mult va conta modul în care a fost structurat bugetul pe 2010.