François Hollande încearcă de fapt să răspundă în acest fel multor nelinişti exprimate de francezi. Presa franceză l-a criticat cu severitate în ultimul timp, chiar şi cea de stânga, subliniind că pe fond de criză, Franţa nu are nevoie de un preşedinte „normal”, ci de unul energic, cu o viziune clară. El a fost criticat şi de patronii francezi, care au tras numeroase semnale de alarmă, afirmând că economia Franţei riscă să piardă competiţia mondializării.
În alocuţiunea sa, şeful statului nu a ezitat să recunoască însă dificultăţile cu care se confruntă: „Situaţia din ţara noastră e gravă. Misiunea mea este simplă. Aceea de a reuşi să redresez creşterea economică şi să reduc şomajul. În virtutea acestor rezultate, doar a acestor rezultate, le cer francezilor să mă judece”, scriu cei de la RFI.ro.
Multe voci au afirmat că prin această conferinţă de presă, François Hollande operează un viraj plitic. De fapt virajul este mai degrabă mediatic. François Hollande şi-a dorit atât de mult să se distanţeze de predecesorul său, încât a afirmat la un moment dat că nu va recurge la acest tip de exerciţiu mediatic, convocarea ziariştilor la Palatul Elysée.
Iată-l însă exact în postura lui Nicolas Sarkozy, jucând un rol de care de fapt francezii au nevoie, pentru că într-un context dificil, ei au nevoie să audă vocea preşedintelui. Precum şi clarificările sale: „Sunt confruntat cu trei probleme majore: reorientarea Europei, resorbirea datoriei publice în Franţa şi recâştigarea competitivităţii economice. M-am angajat în această direcţie, fără să pierd timpul, pur şi simplu pentru că nu mai avem timp. Noi suntem confruntaţi cu ceva mai mult decât o criză, suntem confruntaţi cu o schimbare a lumii”.