Franţa ar putea prelungi programul de prime de casare

casare, criză, exporturi, Franța, prime

Anunţul vine în sprijinul declaraţiilor anterioare ale ministrului însărcinat cu aplicarea planului anti-criză francez, Patrick Devedjian, care spunea vineri că guvernul are în vedere „o renunţare treptată” la prima de casare.

Constructorii francezi de automobile au evocat în ultimele săptămâni riscurile pe care le-ar putea antrena o încheiere bruscă a programului de prime de casare.

Programul de acordare a unei prime de casare de 1.000 euro la achiziţia unui vehicul care emite mai puţin de 160 grame de CO2 a demarat în decembrie şi are ca scop să susţină piaţa auto. Până în prezent, acesta a permis cumpărarea a 330.000 de maşini.

Prelungirea acestuia ar evita o cădere dramatică a înmatriculărilor, permiţând menţinerea producţiei de maşini, a celei de componente auto şi a serviciilor externalizate.

Dacia este una dintre mărcile care au profitat mai mult de pe urma primei de casare din Franţa. În august, Dacia şi-a continuat creşterea vânzărilor pe piaţa franceză, înregistrând un avans al numărului de înmatriculări cu 77,2%, la 5.368 unităţi, ajungând la o cotă pe piaţă de 4,1%, ceea ce o plasează pe poziţia a şaptea pe piaţa franceză, după Renault, Peugeot, Citroen, Ford, Volkswagen şi Opel.

În primele opt luni ale acestui an, înmatriculările totale ale Dacia (autoturisme şi utilitare) în Franţa au însumat 37.669 unităţi, în creştere cu 33,8% faţă de aceeaşi perioadă din 2008, ceea ce echivalează cu o cotă de piaţă de 2,3%.

Franţa reprezintă a doua piaţă europeană de desfacere pentru Dacia, după Germania, ţară care a derulat în acest an propriul program de prime de casare.

Ultimele Articole