Franta „risca sa se regaseasca in situatia Greciei”

frâna, Grecia, risc faliment Grecia

În pofida unei datorii ridicate, explică el, ‘în prezent, noi suntem protejaţi de dobânzi foarte scăzute, dar aceasta este o situaţie provizorie. FED (Banca centrală americană) şi-a anunţat intenţia de a-şi creşte dobânzile de îndată ce conjunctura o va permite, probabil în următoarele 18 luni. În acea zi, ţara noastră riscă să se regăsească în situaţia Greciei. Guvernul va fi obligat să ceară ajutorul FMI’, a declarat fostul preşedinte francez.

Potrivit acestuia, ‘mecanismul Europei a fost dislocat de refuzul francez la referendumul din 2005’ (la care majoritatea francezilor au respins ratificarea tratatului constituţional al UE). ‘Iar sondajele o atestă: o mare majoritate a compatrioţilor noştri nu vor în niciun caz să abandoneze euro! Noi trebuie să ne bazăm pe acest sprijin al opiniei publice pentru a regăsi proiectul european iniţial împreună cu cei care, printre vecinii noştri, îl vor cu adevărat şi să-i lăsăm pe alţii să-şi trăiască propria viaţă’, a spus el.

Franţa, Germania, Italia, Belgia, Olanda, Luxemburg, Spania, Portugalia, Austria şi, ‘la momentul potrivit, Polonia’ ar face parte din această uniune aprofundată, precizează el, adăugând că ‘participarea Irlandei şi a Finlandei poate fi luată în calcul’.

‘Aceste 12 ţări ar constitui un ansamblu omogen pe care noi îl vom numi Europa. Obiectivul său este de a completa zona euro printr-o uniune bugetară şi fiscală, dotată la termen cu o Trezorerie publică comună şi cu un mecanism de solidaritate financiară’, detaliază Valery Giscard d’Estaing, care susţine această teză într-o carte ‘Europa-ultima şansă a Europei’ (XO Editions), prefaţată de Helmut Schimdt.

Ultimele Articole

Lasă un comentariu