Cea mai afectată ţară este România, unde numărul morţilor din cauza ‘hipotermiei severe’ a ajuns la 68, trei cazuri fiind înregistrate numai în ultimele 24 de ore. Autorităţile române vor menţine până marţi codul portocaliu pentru mai multe judeţe, scrie EFE.
În Serbia, numărul celor decedaţi se ridică la 20, iar 50.000 de oameni sunt izolaţi în zonele montane. Autorităţile transportă alimente şi medicamente cu elicoptere şi snowmobile, acolo unde accesul n u se poate face în alt mod.
În Muntenegru, autorităţile au declarat sâmbătă noaptea stare de urgenţă, după ce căderi masive de zăpadă au paralizat practic întreaga ţară. În Podgorica, capitala cunoscută pentru clima sa caldă şi unde ninsorile sunt rare, stratul de zăpadă atinge acum peste jumătate de metru. În Bosnia s-au înregistrat cel puţin 17 morţi, iar în Muntenegru – 3.
Zece persoane au murit sâmbătă îngropate de o avalanşă în satul Reka din Kosovo, situat la sud de Pristina, ridicând la 13 numărul deceselor în acest teritoriu. Autorităţile din Albania intenţionează să declarare starea de urgenţă ca urmare a faptului că sute de sate de munte sunt izolate, iar accesul cu elicoptere nu este posibil din cauza vântului puternic.
Cititi mai multe detalii pe Agerpres