Fugarii plătesc extrădarea. Parlamentul a adoptat proiectul de lege care prevede transferul cheltuielilor de extrădare în dauna condamnaților care au încercat să evite răspunderea penală.
Camera Deputaților a adoptat decizional proiectul Guvernului care propune transferul cheltuielilor de extrădare.
Proiectul a fost adoptată cu 259 de voturi „pentru” de către deputați.
Ce prevede proiectul:
„(6) Cheltuielile care revin statului român, în cazul în care persoana solicitată, persoana extrădată sau persoana extrădabilă, după caz, s-a sustras de la urmărirea penală sau de la judecată, vor fi avute în vedere la stabilirea cheltuielilor judiciare, de către instanţa de executare, conform prevederilor Codului de procedură penală.
(7) Pentru recuperarea cheltuielilor ocazionate de aducerea în ţară a persoanei extrădate sau extrădabile, după caz, care s-a sustras de la executarea pedepsei, autorităţile-române au drept de regres, la instanţa civilă competentă. Această cauză se judecă cu celeritate şi este scutită de taxă de timbru.
(8) Categoriile cheltuielilor prevazute la alin. (7) se stabilesc prin hotarare a Guvernului, la propunerea Ministerullui Justiției și a Ministerului Afacerilor Interne”, prevăd modificările propuse în cadrul proiectului.
Motivarea proiectului arată că „doar în anul 2023, a fost cheltuită de la bugetul de stat al României, o sumă aproximativă de 10.025.000 lei”.
„Astfel, toate aceste cheltuieli grevează/solicită bugetul de stat al României cu cheltuieli suplimentare, care sunt prevăzute în arhitectura construirii fiecărui buget anual, fie al Ministerului Afacerilor Interne, fie al Ministerului Justiţiei, de către ordonatorii de credite”, mai prevede motivarea.
Ministrul Justiției, Alina Gorghiu, a mai explicat că cele 2 ipoteze pe care le are în vedere proiectul de lege sunt:
- Când fugarul se sustrage de la urmărire penală sau judecată, cheltuielile în cauză devin cheltuieli de judecată și se pun în sarcina inculpatului prin hotărârea definitivă de condamnare (în caz de achitare, rămân în sarcina statului).
- Când fugarul se sustrage de la executarea pedepsei (adică este deja condamnat definitiv și fuge din țară) cheltuielile făcute cu aducerea lui în țară vor fi recuperate printr-o acțiune în instanța civilă. Ministerul care a făcut cheltuielile este cel care va iniția acțiunea. Ea va fi scutită de taxa de timbru și se va judeca cu celeritate.