Mihai Barsan

Funeraliile lui Hugo Chavez: Mii de venezueleni îmbrăcaţi în roşu asistă la ceremonie

ceremonie, chavez, funeralii, rosu, Venezuela

Preşedintele defunct Chavez, al cărui trup neînsufleţit expus într-un sicriu pe jumătate deschis a fost venerat de către două milioane de susţinători începând de miercuri, potrivit autorităţilor, va fi îmbălsămat „ca Lenin” şi va fi arătat publicului cel puţin încă şapte zile.

 

Unele persoane au petrecut toată noaptea pe imensa esplanadă militară, unde au dormit pe cartoane sau pe ziare.

 

Altele continuau să stea neobosite la coadă la intrare în Academia Militară pentru a se înclina în faţa trupului neînsufleţit al charismaticului lider bolivarian, decedat marţi la Caracas din cauza unui cancer, după 14 ani de putere ce au lăsat o amprentă profundă asupra Venezuelei.

 

Esplanada era presărată cu gunoaie lăsate de către „pelerini” chavişti.

 

Gianelly Rangel, cu drapelul venezuelean pe umeri, spune că stă la coadă de 24 de ore împreună cu cele două fiice ale sale şi sora sa pentru a-l saluta pe erou, „cel mai mare bărbat al secolului XXI”, declară ea.

 

Peste 30 de şefi de stat şi de guvern ar trebui să participe la ceremonia care a început la ora locală 11.00 (17.30, ora României).

 

Aproape toţi preşedinţii latino-americani s-au deplasat la Caracas, printre care aliaţi din cadrul axei socialiste, precum cubanezul Raul Castro sau bolivianul Evo Morales, prieteni, precum brazilianca Dilma Rousseff şi predecesorul său Lula, dar şi preşedinţi de dreapta, precum columbianul Juan Manuel Santos.

 

Doi preşedinţi, ostracizaţi de o mare parte a comunităţii internaţionale şi susţinuţi de către Hugo Chavez, precum iranianul Mahmoud Ahmadinejad şi belarusul Aleksandr Lukaşenko, vor face o apariţie remarcată în onoarea liderului „antiimperialist”, care a mai întreţinut legături diplomatice cu Siria lui Bashar al-Assad şi Libia din perioada lui Muammar Kadhafi.

 

Statele Unite, ţinta predilectă a diatribelor vehemente ale lui Hugo Chavez, şi europenii nu au trimis decât delegaţii de rang secund. Numai Spania, pe care protocolul o obligă, l-a trimis pe prinţul moştenitor Felipe.

 

Vineri seara, fostul vicepreşedinte Nicolas Maduro, desemnat de Chavez ca succesorul său, va depune jurământul ca preşedinte interimar.

 

El „va convoca alegeri în timpul dorit, în 30 de zile, în acord cu Constituţia”, a anunţat preşedintele Adunării Naţionale, Diosdado Cabello.

 

Maduro a creat senzaţie, joi, când a anunţat că liderul sud-american va fi „îmbălsămat”, ca marii revoluţionari ai secolului XX, Lenin, Ho Chi Minh sau Mao Tse Tung şi că trupul său neînsufleţit va fi „vizibil încă cel puţin şapte zile”.

 

„Pentru eternitate”

 

„Vrem să îl vadă toţi cei care vor acest lucru”, a explicat el.

 

„S-a decis ca trupul neînsufleţit al Comandantului să fie pregătit, îmbălsămat, pentru a putea fi expus într-un sicriu de sticlă şi pentru ca poporul să îl poată avea cu el în muzeul Revoluţiei pentru eternitate”, a precizat Maduro.

 

Autorităţile venezuelene au livrat totuşi informaţii contradictorii cu privire la momentul în care cadavrul lui Chavez va fi transferat la „cazarma Muntelui”, la vest de Caracas, unde este în construcţie un Muzeu al Revoluţiei bolivariene.

 

Maduro a declarat iniţial că acest transfer va avea loc vineri, după funeraliile de stat.

 

Dar ministrul Ştiinţei şi Tehnologiei şi ginerele lui Chavez, Jorge Arreaza, a anunţat ulterior că trupul neînsufleţit al fostului preşedinte va rămâne expus timp de „cel puţin şapte zile la Academia Militară”.

 

Joi seara, imediat după ce a ajuns la Caracas, preşedintele cubanez Raul Castro, urmat de preşedinta Braziliei Dilma Rousseff, de predecesorul său Luiz Inacio Lula de Silva şi apoi preşedintele ecuadorian Rafael Correa s-au recules în faţa cadavrului lui Hugo Chavez.

 

Hugo Chavez era considerat principalul aliat politic şi economic al Cubei şi se prezenta ca fiul spiritual al părintelui Revoluţiei Cubaneze, Fidel Castro.

 

Preşedintele Iranului Mahmoud Ahmadinejad, sosit vineri dimineaţa la Carcas, a exprimat „cele mai profunde (condoleanţe) poporului venezuelean şi tuturor popoarelor din lume, în special latino-americane”, adăugând că „preşedintele Chavez a fost simbolul tuturor celor care caută dreptatea, dragostea şi pacea în lume”. Pentru Teheran, Hugo Chavez a fost principalul aliat din America Latină.

 

Anunţul morţii liderului stângii latino-americane a provocat o adevărată undă de şoc în Venezuela şi a deschis o perioadă de incertitudine.

 

Opoziţia rămâne în umbră pentru moment. Dar nu toţi cetăţenii îl idolatrizează pe Chavez.

 

„Singurul lucru pe care l-a făcut Chavez a fost să răspândească ură şi diviziune. Ei vor să facă din el un martir. Acest lucru mă face să râd”, afirmă Jose Mendez, un programator în vârstă de 28 de ani.

 

În 14 ani de putere, Hugo Chavez a reînviat flacăra stângii latino-americane „antiimperialiste” pe continentul latino-american.

 

În Venezuela, el şi-a construit popularitate în rândul păturilor defavorizate cu programe sociale finanţate prin resursele de petrol şi graţie charismei sale exuberante.

 

El a generat, de asemenea, clivaje puternice în societatea venezueleană, fără a reuşi să limiteze sărăcia şi violenţa urbană în creştere.

Ultimele Articole