Mihai Barsan

Funeriu a fost cel mai slab şi prost ales ministru al Educaţiei

Camera Deputatilor, funeriu, Ministrul Educaţiei

„Nimic din ce a însemnat falimentul guvernării Boc nu este mai grav decât dezastrul produs în Educaţie de ministrul Funeriu, cel mai slab şi prost ales ministru al Educaţiei”, a afirmat, în plen, Cristian Dumitrescu, preşedinte al Comisiei de învăţământ din Camera Deputaţilor.

 

Dumitrescu a spus că Funeriu, „folosind o viclenie”, a aprobat, fără dezbatere parlamentară, „o lege care a dus Educaţia românească în faliment şi pe marginea prăpăstiei” şi care „a umilit profesori şi elevi”.

 

El a mai arătat că Funeriu a reuşit să compromită Pactul pe educaţie şi că miile de cetăţeni care au ieşit în stradă în ianuarie 2012 au avut printre revendicări stoparea haosului din educaţie.

 

„Câţi aveţi curajul să recunoaşteţi ce preţ aţi plătit pentru un neavenit?”, le-a spus Dumitrescu iniţiatorilor moţiunii.

 

El a adăugat că Daniel Funeriu a costat enorm PDL, dar este nesemnificativ faţă de preţul plătit de elevi şi profesori.

 

„Legea Funeriu a fost construită de la început cu ostilitatea, neînţelegerea faţă de realităţile României, cu un spirit aventuros, totul a fost mistificat”, a mai arătat deputatul PSD.

 

Plenul Camerei Deputaţilor a început, marţi dimineaţă, dezbaterea moţiunii simple iniţiată de 63 de parlamentari PDL pe tema Educaţiei, intitulată „Brambureala din Educaţie duce la plagiat şi eşec şcolar”, în care se solicită demisia premierului şi a ministrului de resort, Ecaterina Andronescu.

Ultimele Articole