Ministrul a spus că Metodologia de fuziunea a universităţilor va aduce un bonus semnificativ acestora. „Vreau să vă informez despre deciziile votate de senatele Tehnice din Cluj Napoca de fuziune. În urma discuţiilor cu cei doi rectori am aprobat contractul de fuziune, universităţile angajându-se să finalizeze procesul de fuziune până la 1 ianuarie 2012. Consecinţele fuziuniii sunt foarte bune pentru ambele universităţi. Am decis alocarea către cele două universităţi a unei sume suplimentare faţă de ceea ce era iniţial alocată de aproximativ 4 milioane de lei. Este important să premiem fuziunea. Metoldogia de fuziune a universităţilor va aduce un bonus semnificativ universităţilor care fuzionează. Sunt convins că printr-o mai bună definire a domeniilor ce urmează să fie dezvoltate va creşte calitatea atât în învăţământul din Baia Mare dar şi din Cluj”, a spus Funeriu.
El a susţinut că a discutat cu rectorii Universităţilor Politehnica din Timişoara şi al Universităţii de Medicină din Timişoara şi a înţeles că discuţiile privind fuziunea celor două universităţi sunt într-un stadiu avansat. „Aştept rezultatele acestei discuţii pentru a putea să mărim substanţial finanţarea acestor universităţi şi mai ales crearea unui pol de excelenţă în Timişoara”, a afirmat demnitarul.
Daniel Funeriu a declarat că MECTS a câştigat procesul prin care Asociaţia Universităţilor Particulare solicita anularea ordinului de ministru privind clasificarea universităţilor realizată de Asociaţie Universităţilor Europene.
El a mulţumit universităţilor care au făcut eforturi pentru finalizarea la termen a acestei clasificări pe care o consideră „un element foarte important în ceea ce priveşte organizarea învăţământului universitar din România”.