Gabriel Biriş: Evaziunea fiscală din România se ridică la 15 miliarde de euro

euro, evaziune fiscala, evaziune fiscala romania, gabriel biris, taxe, TVA

„Evaziunea fiscală se ridică la cel puţin 15 mliarde de euro, în condiţiile în care doar partea legată de fraudarea TVA la achiziţiile intracomunitare din cauza reglementării defectuoase a legilor reprezintă 3,3% din PIB, respectiv aproape patru miliarde de euro. Cea mai mare parte a evaziunii fiscale legată de TVA o reprezintă fraudarea bugetului de stat în comerţul cu alimente”, a spus Gabriel Biriş.

România discută cu CE pentru a nu primi infringement pe ordonanţa privind combaterea evaziunii fiscale, iar guvernul va aplica măsurile din ordonanţă doar până la 31 decembrie pentru a reduce riscul oricăror penalităţi, a declarat, marţi, ministrul de finanţe, Sebastian Vlădescu, fără însă a preciza la cât se ridică evaziunea fiscală în România.

„Riscul procedurii de infringement a fost asumat, însă s-a luat această măsură pentru a reduce evaziunea cu plata TVA în domeniul intracomunitar. Ordonanţa se va apolica pe o perioadă limitată pentru a diminua riscul oricăror penalităţi generate de procedura de infringement. Vom face tot ce este necesar ca să ieşim din această procedură înainte de a fi penalităţi”, a spus Vlădescu.

Ministrul finanţelor a precizat că ordonanţa de urgenţă privind combaterea evaziunii fiscale va deveni aplicabilă din această săptămână sau cel târziu până la sfărşitul săptămânii viitoare, susţinând că este nevoie de acest act normativ pentru a pune la punct un sistem de control pentru combaterea ilegalităţilor în ce priveşte restituirea de TVA.

Vlădescu a precizat că prin măsurile ce vor intra în vigoare, doreşte recupererarea „a câteva sute de milioane de euro în acest an din evaziunea făcută prin contrabanda de ţigări, ce se ridică la aproape 1 miliard (euro, n.r.), şi mai mult de jumătate (de miliard euro, n.r.) anul viitor”.

În acest context, Vlădescu a precizat că guvernul nu i-a în calcul majorarea accizelor pentru tutun şi petrol în acest an.

Cea mai mare evaziune fiscală se face la tutun, alcool şi produsele petroliere, precum şi în zona produselor alimentare „care intră în România şi nu au taxe, fiind în sistemul extracomunitar, acestea urmând a se vinde în diferite locaţii fără factură, ceea ce păgubeşte bugetul de neplata TVA”, a adăugat Vlădescu.

Ultimele Articole