„Agenţia Naţională de Administrare Fiscală se reorganizează prin preluarea atribuţiilor Autorităţii Naţionale a Vămilor (ANV) şi Gărzii Financiare şi funcţionează ca organ de specialitate al administraţiei publice centrale, instituţie publică cu personalitate juridică, în subordinea Ministerului Finanţelor Publice, finanţată din bugetul de stat prin bugetul Ministerului Finanţelor Publice şi din venituri proprii”, se arată într-un proiect de hotărâre de Guvern.
În noua organigramă a instituţiei, preşedintele va avea în subordine patru vicepreşedinţi, un secretar general, funcţionari publici şi personalul contractual. Numărul maxim de posturi va fi diminuat cu aproape 5.000, la 29.100, şi va include atât funcţiile preşedintelui, pe cele ale vicepreşedinţilor, cât şi posturile aferente cabinetelor demnitarilor.
Potrivit notei de fundamentare care însoţeşte proiectul, restructurarea va presupune şi comasarea unor structuri organizatorice cu atribuţii similare din cadrul ANAF, ANV şi Garda Financiară, respectiv unele direcţii suport precum audit public, investiţii şi achiziţii publice, formarea profesională, serviciile IT, comunicarea şi relaţiile publice şi cooperarea internaţională.
În urma reorganizării vor fi reduse 90 posturi de director executiv şi 84 posturi de director executiv adjunct.
Printre obiectivele noii structuri sunt incluse realizarea veniturilor bugetului general consolidat din impozite, taxe, contribuţii sociale şi din orice alte sume datorate acestuia, aplicarea unitară a prevederilor legislaţiei fiscale, creşterea constantă a eficienţei colectării veniturilor bugetare, garantarea încrederii contribuabilului în integritatea şi imparţialitatea administraţiei fiscale şi prevenirea şi combaterea evaziunii şi fraudei fiscale.
Măsurile vor conduce la asigurarea unei structuri simple şi eficiente, simplificarea procesului decizional şi posibilitatea relocării personalului în funcţie de noua structură, se mai arată în nota de fundamentare.
Premierul Emil Boc a anunţat la finele lunii februarie că ministerele de Interne şi de Finanţe sunt încă restante în ceea ce priveşte derularea restructurării, proces care trebuie finalizat deoarece cele două instituţii nu pot face opinie separată în Guvern.
Preşedintele ANAF, Sorin Blejnar, declara în luna mai a anului trecut că Garda Financiară va fi comasată cu Autoritatea Naţională a Vămilor (ANV), până la finele lui 2010, pentru simplificarea acţiunilor de control şi reducerea costurilor, iar numărul administraţiilor financiare din judeţe va fi redus, măsuri care vor determina disponibilizări şi relocări de personal.