„Să spun foarte clar: Ţara aceasta nu va intra niciodată în incapacitate de plată. Congresul va face ceea ce a făcut întotdeauna, adică va aproba plafonul de îndatorare. Aşa că planul nostru este ca legislativul să aprobe creşterea îndatorării, planul de rezervă este tot acesta, iar rezerva rezervei la fel”, a spus Geithner, într-un interviu acordat portalului Politico.
Întrebat dacă afirmaţia înseamnă că executivul SUA nu are un plan de urgenţă, Geithner şi-a reafirmat încrederea că legislativul nu va permite ajungerea la colaps.
SUA au atins la începutul săptămânii trecute nivelul maxim de îndatorare stabilit de Congres la 14.294 miliarde de dolari şi au recurs la fondurile federale de pensii pentru a nu intra în blocaj financiar.
Folosirea fondurilor de pensii face parte din seria de măsuri pe care Trezoreria le poate folosi astfel încât să-şi poată onora în continuare obligaţiile financiare, inclusiv datoriile. Trezoreria SUA a avertizat, însă, că va rămâne fără spaţiu de manevră până la 2 august dacă executivul şi legislativul nu vor ajunge la un acord asupra îndatorării.