În câteva săptămâni veţi încheia mandatul la BRD-Groupe Societe Generale. Care sunt gândurile dumneavoastră după cei nouă ani petrecuţi aici? Cum era România în 2001 şi cum este acum?
E dificil de comparat situaţia de atunci cu cea din prezent. Când mă gândesc la asta, este ca şi cum aş vorbi despre două ţări diferite. Am văzut, în această perioadă, o adevărată revoluţie în economie, în plan social şi cultural. Am văzut o evoluţie care cu greu îşi poate găsi un echivalent în alte ţări din lume.
În 2001, românii nu prea ştiau cine şi cum le putea acorda un credit. În 2007, în 2008, situaţia s-a schimbat. Băncile îşi sunau clienţii pentru a-i întreba dacă vor să se împrumute. Cum vedeţi această schimbare?
În 2001, sistemul bancar era încă arhaic, după standardele europene. Creditul de consum era abia la început. Afacerile cu carduri erau la început. Împrumuturile pe segmentul corporate erau afectate de birocraţie. Dar, într-o perioadă scurtă de timp, lucrurile s-au schimbat radical. Este vorba despre perioada 2003-2005, în care creditul de consum şi cel ipotecar au explodat, iar relaţia dintre bancheri şi clienţii băncilor s-a schimbat. În 2001 calitatea serviciilor era foarte slabă, în timp ce astăzi situaţia arată altfel.
A fost această creştere a creditării prea rapidă şi prea mare pentru România sau lucrurile s-au desfăşurat, pur şi simplu, în mod natural?
Cred că a fost prea mare şi prea rapidă. Este evident că între 2004 şi 2008 a fost o adevărată explozie, în special pe segmentul creditului de consum. Cred că aceasta a fost problema principală. A fost, din multe motive, o creştere a lipsei de control în ceea ce priveşte creditarea, iar astăzi plătim preţul pentru asta. Şi cred că va trece ceva timp până ce vom reuşi “să înghiţim” acest volum al creditelor restante, în special pe segmentul de clienţi persoane fizice.
Anul trecut, în august, creşterea creditului în monedă străină pentru gospodării ajunsese la 130%. Credeţi că sistemul bancar românesc va mai atinge vreodată o astfel de rată de creştere?
Nu, nu cred. Dar, cum vă spuneam, am pornit de la un nivel foarte scăzut al afacerilor bancare. Când porneşti de la un nivel foarte scăzut, creşterea este, în mod evident, impresionantă. Nu văd un avans spectaculos al creditului ipotecar în viitor, întrucât cei mai mulţi români sunt proprietari de locuinţe, iar piaţa construcţiilor noi este limitată. Va fi o creştere, dar va fi nevoie de timp până când noile construcţii vor fi finalizate şi, de asemenea, până când va fi gata o nouă infrastructură. Şi asta pentru că atunci când se începe un proiect imobiliar trebuie luată în calcul existenţa unei şcoli, a transportului public, a utilităţilor etc. Este o evoluţie complexă.
Banca Naţională a încercat să “răcească” acest avânt al creditării prin menţinerea rezervelor minime la un nivel foarte ridicat. Sunt bancheri în România care spun că, prin această măsură, BNR a protejat băncile de ele însele. Sunteţi de acord cu această teorie?
Da, în totalitate. Şi nu am criticat niciodată politica BNR în ceea ce priveşte rezervele minime. Aş spune că a fost o bună saltea de aterizare pentru ţară şi, chiar şi în prezent, cred că este un “tampon”, iar politica BNR a fost foarte înţeleaptă. Este întotdeauna simplu să refaci istoria, dar este evident că, dacă aş fi fost bancher central, aş fi controlat mai mult explozia creditului de consum şi creditul în monedă străină.
Cum explicaţi exuberanţa băncilor comerciale de a da bani cu împrumut în monedă străină?
Se explică prin faptul că în această ţară, din păcate, există o mare diferenţă între rata dobânzii pentru leu şi ratele pentru valută. Este evident că atunci când ai o diferenţă de cinci-şapte procente, este mai simplu la prima vedere să te împrumuţi în valută. Dar vreau să fac distincţie între euro şi alte valute. Unele împrumuturi pot fi făcute în euro, spre exemplu creditele ipotecare, pentru că sunt operaţiuni pe termen lung şi putem bănui că în 20 de ani – sper, de fapt, că mai repede de atât – România se va alătura zonei euro. Dar împrumuturile în franci elveţieni, spre exemplu, pe care BRD nu le-a practicat niciodată, sunt o mare greşeală.
Care este perspectiva dumneavoastră legată de aderarea României la zona euro? Credeţi că 2015 este o dată înţeleaptă? Vedeţi realizabil acest lucru?
În termeni economici, privind situaţia de acum, va fi foarte greu. Pentru că sunt o mulţime de parametri care trebuie să se modifice.
Aproape toţi…
Nu chiar. Deficitul extern, spre exemplu, este în regulă, inflaţia nu este prea departe de ţintă. Problema majoră este cu deficitul bugetar, iar România nu are o curbă a randamentelor la datoria pe termen lung. Este foarte important pentru o ţară să adopte euro cât mai rapid posibil. În termeni politici, sper că se va rezolva foarte rapid. Astăzi, după cum ştiţi, jumătate din economie este euroizată. O mulţime de oameni primesc euro, toate preţurile importante sunt calculate în funcţie de euro.
Este mai înţelept, mai bine, să aderăm la zona euro cu un leu mai puternic decât este astăzi sau cu un leu mai slab decât avem astăzi?
Cred că în interesul României un leu mai slab ar fi mai bun, în termeni de export şi de competitivitate.
Care a fost cel mai bun an pentru sistemul bancar românesc şi pentru BRD şi care a fost cel mai rău?
Anii buni ascund deseori ani răi. Trebuie să fim întotdeauna prudenţi în ceea ce priveşte anii buni. În timpul anilor buni, faci greşeli. Şi asta s-a întâmplat în sistemul bancar. Dacă ne uităm la cifre, vedem că anii 2005, 2006 şi 2007 au fost ani foarte buni pentru întreg sistemul bancar. Greşeli s-au făcut în această perioadă. Din fericire pentru BRD, nu am avut ani răi şi chiar 2009 va fi unul corect şi mulţumitor. Dar, încă o dată, nu ar trebui să explic istoria prin ani buni şi ani răi, pentru că întotdeauna trebuie să fim pesimişti în anii buni şi optimişti în anii răi.
În termeni de profit, credeţi că anul 2009 va fi unul mediu? Adică mai prost ca 2008, dar mai bun decât 2010?
Anul 2008 a fost unul bun, pentru că în România criza a sosit destul de târziu. 2010 este un semn de întrebare. Nu avem vizibilitate pentru anul viitor, nu doar în România, ci la nivel internaţional. Astăzi avem foarte multă incertitudine în privinţa economiei în 2010. Sistemul bancar reflectă economia. Este greu să imaginezi că o bancă va avea rezultate foarte bune într-o economie aflată în depresiune. Anticipăm că sistemul bancar va avea aceeaşi evoluţie cu aceea a economiei româneşti.
În ceea ce priveşte profitul în 2009, sunt analize care spun că fără randamentul obţinut de la statul român, prin împrumutarea statului român, profitul ar fi fost plat. Care este opinia dumneavoastră despre acest lucru, la nivelul întregului sistem bancar?
În acest an, cererea pentru credit a fost plată, nemodificată. Cred că nu se pune problema că sistemul bancar nu vrea să dea bani cu împrumut; cererea în sine este foarte scăzută. Singurul impuls al cererii a venit dinspre sectorul public. Noi dăm bani cu împrumut oricui – persoanelor fizice, corporaţiilor, companiilor publice, dar şi sectorului guvernamental. Singura problemă este că toate băncile internaţionale au limite de expunere suverană. Avem un plafon al împrumuturilor către sectorul public.
BRD a atins limita de expunere pentru România.
Categoric, am atins limita pentru 2009. Pentru 2010 limita este încă sub negociere.
Aţi recomanda să majoraţi plafonul în cazul României?
Depinde care este scopul acestor împrumuturi. Dacă este doar pentru a înlocui banii care ar trebui să vină de la FMI, nu cred că este rolul nostru. Dacă este vorba despre finanţarea infrastructurii, a proiectelor de mediu, asta face parte din rolul nostru şi nu avem o problemă in acest sens.
Comparativ cu 2001, anul în care aţi venit în România, nu există astăzi mari proiecte de infrastructură implementate.
Aceasta este o mare slăbiciune a ţării. Toţi candidaţii la alegerile prezidenţiale au observat asta. Este evident, dar nu este normal că fondurile europene nu sunt utilizate decât într-o măsură foarte mică. Astăzi, din câte cunosc, România contribuie la bugetul european cu mai mult decât primeşte. În ceea ce priveşte infrastructura, este o problemă de guvernanţă, de proiecte, de stabilitate politică, de viziune pe termen lung; şi chiar dacă lucrurile se vor îmbunătăţi anul următor, nu văd niciun efect până în 2011. Va fi format un guvern, acesta îşi va stabili priorităţile, dar va lua timp. Pentru a studia un proiect şi pentru a trece la dezvoltarea acestuia este nevoie de câteva luni. Din păcate, nu văd vreo schimbare majoră în 2010 în această privinţă.
Când a fost evident pentru dumneavoastră că România nu poate scăpa de criza mondială?
Trebuie să mărturisesc faptul că am făcut o greşeală. Eram sigur în 2008 că va fi o recesiune în România. Asta în mod categoric. Pentru că era o economie supraîncălzită şi era normal. Dar mă aşteptam la o creştere economică de -1% până la -2% pentru 2009, şi nu la -7 sau -8%. În această privinţă am luat primele măsuri de reducere a cheltuielilor încă din ianuarie 2008. Dar în acel moment aveam impresia că România este o piaţă atât de mare, cu nevoi imense şi care nu depinde prea mult de piaţa externă, o ţară care poate trăi de una singură fără probleme. Dacă priveşti exporturile raportate la PIB, acestea reprezintă o pondere mică faţă de alte state. Apoi, am crezut că România este protejată de problemele internaţionale, iar aici am greşit, pentru că lucrurile s-au degradat foarte rapid.
Cât de diferit ar fi fost sistemul bancar românesc fără acordul cu FMI?
În primul rând, fără acest acord, sunt convins că rata de schimb ar fi fost cu totul alta, cu nişte consecinţe însemnate pentru portofoliile pe termen lung, de credite în valută. Apoi, costul riscului, care este destul de ridicat astăzi, poate ar fi fost mai mare şi ar fi apărut probabil riscul pentru anumite bănci – nu de faliment, pentru că toţi suntem dependenţi de bănci-mamă, ci al unor probleme majore.
Vedeţi acum aceste riscuri total rezolvate? Reduse la zero? Dispărute?
Nu. Riscurile nu au dispărut. Situaţia sistemului bancar de astăzi nu este una bună. Costul riscului este foarte ridicat şi nu vedem încheierea acestei situaţii. Cu fiecare lună avem risc suplimentar în portofoliile bancare. Creditele de consum au un risc destul de ridicat, la fel şi cele pentru IMM-uri. Încă o dată, FMI a protejat în primul rând rata de schimb, iar în al doilea rând a oferit protecţie pieţei. Când a început criza, piaţa era foarte pesimistă în privinţa României. Prea pesimistă, comparativ cu Ucraina şi aşa mai departe, dar situaţia era în fapt diferită. Iar FMI şi Uniunea Europeană au adus o anumită stabilitate şi lucrurile s-au îmbunătăţit faţă de situaţia din urmă cu şase luni. Cred că a fost o mutare pozitivă.
Anul viitor va fi unul greu pentru bănci, pentru clienţi. Unii dintre clienţi vor fi aruncaţi în afara sistemului bancar pentru cinci sau mai mulţi ani, iar dacă vor deveni parte a procesului neperformanţei creditelor, nu vor mai fi bineveniţi în sectorul bancar. Cum influenţează asta evoluţia sistemului bancar românesc şi economia?
Aţi spus cinci ani, în privinţa clienţilor. Cred că aş fi mai optimist. Lucrurile s-au degradat foarte rapid, dar şi recuperarea ar putea fi mai rapidă decât credem. Putem crede că în 2011 situaţia va fi mai bună decât acum. Dar, chiar şi în cazul neperformantelor, clienţii pot veni către bancă şi putem să găsim soluţii. De aceea, nu aş fi atât de pesimist. Pe de altă parte, în această piaţă, pe segmentul de retail, avem prea multe bănci. Spun asta de mulţi ani. Şi, desigur, criza va accelera mişcarea. Cred că vom vedea un fel de consolidare a pieţei în anii care vor urma.
În doi sau trei ani?
Da, în 2011 sau 2012. Cred că ieşirea din criză va marca consolidarea pieţei. Acelaşi lucru se întâmplă în Europa de Vest. Astăzi, sistemul este blocat, în primul rând pentru că nu există cumpărători, preţurile ar fi prea scăzute pentru vânzători. Chiar dacă preţurile sunt bune, cumpărătorii sunt foarte prudenţi pentru că au propriile probleme. În al doilea rând, cred că strategia băncilor-mamă nu este definită azi. Aşteaptă să vadă cum va arăta piaţa. Dar sunt sigur de un lucru – şi, încă o dată, vorbesc despre băncile universale… Cred că există loc pentru doar cinci-şase bănci în România. Pot exista şi alte bănci pe segmente de nişă.
Aţi simţit vreodată presiuni politice? Mă gândesc la preşedintele României, care în urmă cu patru-cinci luni a spus că nu mai este un prieten al sistemului bancar, pentru că instituţiile de credit refuză tăierea ratelor de dobândă. Prim-ministrul a vorbit despre o taxă Robin Hood dacă băncile nu vor reduce ratele de dobândă. Cum aţi privit aceste declaraţii?
Fac o diferenţă între mesajele publice, care nu sunt specifice României, şi realitatea discuţiilor pe care le avem cu Banca Centrală sau cu autorităţile. În ceea ce mă priveşte, toate discuţiile pe care le-am avut cu autorităţile sau cu banca centrală au fost destul de constructive. Dar, în afară de asta, cred că sistemul bancar din România nu poate fi comparat cu cel din SUA sau din Europa vestică. Noi nu am greşit deloc, cu excepţia unor bănci care poate au fost puţin imprudente atunci când au dat bani cu împrumut. Nu avem active toxice în bilanţurile noastre. Nu ne-am jucat şi nu am speculat cu produse financiare care nu erau controlate. Astfel, situaţia este total diferită. Bilanţul nostru, integral, reflectă investiţiile în România, nu avem credite în afara României sau expunere în afara României.
CV Patrick Gelin
- 64 de ani,
- Lucrează la Societe Generale din anul 1970, ocupând funcţii de conducere atât în reţeaua franceză a băncii, cât şi în cea internaţională
- Din aprilie 2001 conduce BRD în calitate de director general, funcţie pe care o cumulează în octombrie 2004 cu aceea de preşedinte al Consiliului de Administraţie
Profil de firmă: BRD-Groupe Societe Generale
- 1999: Fondul Proprietăţii de Stat vinde Băncii Europene de Dezvoltare (BERD) 4,99% din capitalul social al BRD
- 2001: BRD este listată la Bursa de Valori Bucureşti, în prima categorie, devenind în scurt timp una din cele mai tranzacţionate societăţi
- 2003: În urma unei campanii de rebranding, Banca Română pentru Dezvoltare devine BRD-Groupe Societe Generale
- 2004: Societe Generale cumpără pachetul rezidual de acţiuni deţinut de statul român în capitalul BRD. Participaţia grupului francez a crescut astfel de la 51% la 58,32%
- Septembrie 2009: Venitul net bancar – 598 milioane de euro
- Profitul brut din exploatare – 346 milioane de euro
- Creditele acordate clientelei – 7,9 miliarde de euro
- Raportul cost/venituri – 42,1%
- Costul net al riscului – 159 milioane de euro
- Profit net – 156 milioane de euro
- Rentabilitatea capitalului propriu – 21,6%
