“Nu vedem nicio îmbunătăţire a acestei situaţii şi cu fiecare lună avem risc suplimentar în portofoliile bancare. Creditele de consum care au fost acordate persoanelor fizice au un risc destul de ridicat. Aceeaşi situaţie există şi pe segmentul pentru IMM-uri”, arată Gelin. Potrivit acestuia, pe segmentul de retail concurează prea multe bănci, iar criza, sau mai bine zis ieşirea din criză, ar putea aduce consolidarea sistemului bancar local. “Acelaşi lucru se întâmplă în Europa de Vest. Astăzi, sistemul este blocat, în primul rând, pentru că nu există cumpărători, iar preţurile sunt prea scăzute pentru vânzători. În al doilea rând, cred că strategia băncilor-mamă nu este definită astăzi. Aşteaptă să vadă cum va arăta piaţa. Dar ceea ce sunt sigur, şi, încă o dată, vorbesc despre băncile universale, cred că există loc pentru doar cinci-şase bănci în România. Pot exista şi alte bănci pe segmente de nişă", subliniază şeful BRD. În ceea ce priveşte mişcările la nivel internaţional, Gelin se aşteaptă “la reîmpărţirea cărţilor”. Pentru că, spune el, sunt o mulţime de bănci care sunt bolnave sau în dificultate. Aceste instituţii sunt ajutate de guverne sau de Comisia Europeană, care le cer în schimb să vândă din active.
“În România, vorbim despre acelaşi lucru. Cred că unele bănci-mamă vor lua măsuri. Pentru că dacă o bancă deţine o cotă de piaţă de mai puţin de 5%, este foarte dificil să facă profit şi nici nu poate supravieţui", explică şeful BRD.
Trei factori care ar putea aduce rapid recuperarea economică
“În primul rând, vorbim despre stabilitatea politică. Este primul parametru care este foarte important. Un distribuitor îmi spunea că atunci când apar veşti rele din zona politică, cumpărăturile în weekend scad foarte mult. Şi viceversa. Este un efect direct. În al doilea rând, contează recuperarea în Europa de Vest. Şi în al treilea rând, cred că un element-cheie este piaţa construcţiilor. Această industrie va fi motorul. Trebuie să vedem un nou echilibru între cumpărători şi vânzători, care nu există astăzi, pentru că nu ştim unde se duc preţurile. Dar imediat ce vom vedea un preţ corect pentru toată lumea, piaţa ar trebui să recupereze”.
Cei mai buni ani pentru sistemul bancar local
“Anii buni ascund deseori ani răi. Trebuie să fim, întotdeauna, prudenţi în ceea ce priveşte anii buni, pentru că în timpul acestora se fac greşeli. Şi asta s-a întâmplat în sistemul bancar. Anii 2005, 2006, 2007 au fost foarte buni pentru întreg sistemul bancar, dar s-au făcut greşeli în această perioadă. Din fericire pentru BRD, nu am avut ani răi, şi chiar 2009 va fi un an corect şi mulţumitor. În termeni de profit, 2008 a fost un an bun, pentru că în România criza a sosit destul de târziu, dar 2010 este un semn de întrebare. Nu avem vizibilitate pentru 2010, nu doar în România, ci la nivel internaţional. Este greu să îţi imaginezi o bancă ce va avea rezultate foarte bune într-o economie aflată în depresie. Anticipăm că sistemul bancar va avea aceeaşi evoluţie cu aceea a economiei româneşti”.