General Motors primeşte undă verde pentru relansarea afacerilor

active, ajutoare de stat, General Motors

Potrivit cotidianului New York Times,  noul General Motors, în care acţionarul majoritar va fi statul american, cu 60% din titluri, va gestiona, printre altele, mărcile Chevrolet şi Cadillac. Printre acţionari se vor mai afla guvernul canadian, cu 11,7% , fondul salariaţilor, ce va deţine o participaţie de 17,5 %, şi creditorii GM, care, în contul creanţelor de peste 27 de miliarde de dolari, vor primi restul de 10% din acţiunile noii societăţi şi vor avea garanţia că pot cumpăra ulterior încă 15%.

General Motors, susţinută de imprumuturile guvernamentale masive, îşi propune să lanseze o nouă gamă de modele, mai puţin poluante, adaptată condiţiilor din piaţa auto. Experţii din industrie spun că GM lucrează deja la noile modele, unele de clasa mică, iar altele bazate exclusiv pe tehnologia hibridă.

Gigantul din Detroit merge astfel pe urmele Chrysler care, în urma falimentului, a ales să se reinventeze, cu ajutorul italienilor de la Fiat. General Motors, timp de peste jumătate de secol cel mai important constructor mondial de automobile, speră ca prin noua ofertă, să revină în topul dominat în prezent de Toyota şi Volkswagen.