Ana Draghici

General Motors şi PSA Peugeot Citroen vor forma o societate mixtă (Reuters)

citroen, General Motors, GM, industria auto, industrie auto, Peugeot, PSA

GM va adăuga şi filiala sa din Europa, Opel, în societatea mixtă pe care o va înfiinţa cu divizia industrială a Peugeot, susţine ziarul, care citează surse anonime.

 

Reprezentanţii General Motors şi PSA Peugeot Citroen nu au comentat informaţia. ‘La Tribune’ susţine că GM, liderul mondial al pieţei auto, va injecta mai mult numerar în societatea mixtă.

 

‘Nu am comentat nici rapoartele precedente şi nu-l vom comenta nici pe acesta’, a declarat Jonathan Goodman, purtător de cuvânt al companiei franceze. Acesta a adăugat că Peugeot rămâne concentrat pe grupurile operaţionale de lucru, iar până la sfârşitul lunii va anunţa câteva programe comune.

 

Acţiunile Peugeot au crescut după publicarea informaţiilor cu 4% la bursa de la Paris, în timp ce acţiunile GM au scăzut cu 0,2% la bursa de la New York.

 

În martie, General Motors a acceptat să preia o participaţie de 7% din acţiunile Peugeot.

 

În 2011, vânzările Peugeot Citroen în Europa au scăzut cu 8,8%, la 1,68 milioane de vehicule, în timp ce vânzările GM au scăzut cu 1,9%, la 1,17 milioane.

Ultimele Articole