“Confirmăm faptul că Niro Investment, care deţine centrul comercial “Dragonul Roşu”, este asigurat Generali Asigurări începând cu anul 2010. În baza poliţei de asigurări complexe de daune materiale la bunuri, care acoperă şi riscul de incendiu, ne vom ocupa de evaluarea şi instrumentarea promptă a dosarului de daune.
Conform primelor estimari interne, este posibil să asistam la cea mai mare daună din istoria pieţei de asigurări din Romania. Nu avem însa motive de îngrijorare. Generali Asigurari este un asigurator puternic şi stabil din punct de vedere financiar, reasigurat la companii internaţionale de renume. Oricare ar fi valoarea daunei, stabilitatea financiară a Generali Asigurări nu va fi afectată”, a declarat Marie Kovářová, Director General Generali Asigurări.
Oficialul Generali spune că în acest moment se desfăşară procesul de evaluare a daunelor, cu ajutorul unor experţi internaţionali independenţi.